Suceava: Cinci morţi şi 15 persoane infectate cu HIV, în 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faţă de anul trecut sunt cu 300 de bolnavi mai mult  pe ţară iar principala cale de infecţie este cea sexuală.

Numărul persoanelor bolnave de Sida au crescut alarmant la nivel de judeţ, astfel de la 162 s-a ajuns la 177 de cazuri.

Zece bărbaţi şi cinci femei au fost depistate în ultimele luni iar alte cinci persoane bolnave de ani de zile au renunţat la lupta cu viaţa.

“Din totalul de 162 de pacienţi vechi pe care îl aveam noi în liste, 156 sunt sub tratamentDe la noi din Fălticeni a muti un tânăr pe care îl cunoşteam foarte bine. A făcut o ciroză la ficat iar mama lui spune că ar fi din cauza schimbării tratamentului. Eu cred că problema a început atunci când a întrerupt tratamentul, organismul a fost obosit şi a cedat”, a declarat Dorina Vasile, preşedinta Asociaţiei Red Ribbon din Fălticeni.

Pe parcursul acestui an, bolnavii de Sida au fost nevoiţi să-şi întrerupă tratamentul de două ori, timp de câteva săptămâni, deoarece Guvernul nu a avut bani şi pentru ei.

“Iubeşte cu cap până peste cap”

Aceştia au fost disperaţi deoarece nu aveau bani să-şi cumpere singuri medicamentele care trec de 1.000 de euro pe lună.

De două roi într-un an, bolnavii îndepărtaţi de societate s-au simţit condamanţi la moarte.

“Faţă de anul trecut avem cu 300 de bolnavi mai mult  pe ţară iar principala cale de infecţie este cea sexuală. De aceea dorim să facem o campanie de informare pentru tineri şi să sprijinim la nivel naţional autorităţile. Pe tricourile celor care vor împărţi flyere pe stradă va fi mesajul “Iubeşte cu cap până peste cap” iar în judeţe vor organiza nişte mese rotunde”, a declarat Iulian Petre, director executiv Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Un lucru care îi îngrijorează pe medici este faptul că dintre cei infectaţi anul acesta doi sunt copii de până în patru ani, ceea ce arată faptul că persoanele care sunt infectate nu ştiu cum să-i protejeze pe cei din jur.


Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite