Suceava: Biciclistă de 60 de ani, izbită pe şosea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul este acuzat depatru infracţiuni grave pentru care riscă şi puşcărie

Un sucevean fără permis de conducere, deoarece îl avea reţinut din cauza altei greşeli în circulaţie, nu a dat prioritate unei femei pe bicilcetă şi a lovit-o din plin, izbind-o de pământ.

Mihai Ţ. de 23 de ani din Vicovul de Jos îşi conducea în cursul zilei de ieri  ilegal maşina înmatriculată în Marea Britanie când la intersecţia cu DN 2E a intrat în faţa biciclistei şi a accidentat-o.

"În urma coliziunii victima a căzut pe carosabil. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat ulterior pe raza oraşului Vicovu de Sus.

Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, unde a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", a explicat Gabriel PanŢiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie, Suceava.

Şoferului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui autoturism având permisul de conducere suspendat”, „părăsirea locului accidentului” şi „refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite