Suceava: Asasinul de la Siret a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul a fost audiat de anchetatorii ucrainieni săptămâna trecută, care l-au arestat pereventiv pentru 29 de zile. El a fost acuzat oficial de omor deosebit de grav.

Ancheta în cazul dublului asasinat de la Siret s-a dezmorţit după zece luni de la crimă.

La jumătate de an de la primele audieri, la care au participat şi procurorii români, ucrainenii l-au interogat săptămâna trecută  pe Leonid Zaporojeţ în baza dovezilor trimise de procurorii suceveni şi l-au arestat preventiv pentru omor deosebit de grav.

Ucrainieii au trimis în ţară rezultatele interogatoriului şi lista cu întrebările adresate lui Zaporojneţ.

Anchetatorii nu cunosc încă adevăratul mobil al crimei

Pe 17 februarie 2010, Carmen (39 de ani) şi Raluca (6 ani) Hriţcu au fost împuşcate în cap în apartamentul din oraşul Siret unde locuiau. Mobilul crimei care a îngrozit o ţară întreagă pare să fi fost jaful. Reconstituirea făcută de anchetatori arată că Carmen Hriţcu făcea curat în dormitor în momentul în care asasinul i-a intrat în casă, prefăcându-se interesat că vrea să schimbe valută.

Pentru a acoperi zgomotul împuşcăturilor, criminalul a dat drumul la aspirator. Femeia avea un ochi vânat, iar procurorii au concluzionat că a fost lovită înainte de execuţie. Trupul neînsufleţit al Ralucăi a fost descoperit chiar de fratele ei, Cristian, în sufragerie. În aceeaşi încăpere a fost găsită şi o pernă prin care, de la numai câţiva centimetri de cap, a fost tras glonţul care i-a pătruns direct în tâmplă. Vasile Hriţcu, tatăl Ralucăi şi soţul lui Carmen, se ocupa cu traficul de valută şi spune că din locuinţă i-au dispărut 14.000 de euro şi 2.000 de dolari.

Din datele de anchetă, Leonid Zaporojeţ a intrat fraudulos în România, cu o zi-două înaintea crimei. Era însoţit de alţi ucraineni, cu toţii implicaţi în traficul cu ţigări de contrabandă şi au mers direct la Siret. Suspectul s-a aflat faţă în faţă cu anchetatorii români, care au mers în Ucraina, în luna aprilie. Atunci a negat atât că a fost la Siret, cât şi că ar fi comis crima.

„Acum este în arest pentru 29 de zile. După ce analizăm rezultatele trimise de comisia rogatorie le vom ataşa la dosar pentru ca ucraineanul să poată fi trimis în judecată. Va fi judecat în Ucraina“, a declarat Elisabeta Cocârlă, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La jumătate de an de la primele audieri, ucrainenii îl acuză pe Leonid Zaporojeţ de uciderea lui Carmen şi Ralucăi Hriţcu.

“Comisia rogatorie înseamnă de fapt nişte documente care sunt întocmite de ucraineni, în sfârşit îl incriminează pe Zaporojeţ de omor deosebit de grav şi l-au audiat. Noi n-am fost chemaţi la audieri, ei ne-au trimis acum rezultatele”, a adăugat Elisabeta Cocârlă.

Întrebată dacă Leonid Zaporojeţ şi-a recunoscut crima la ultimel eaudieri, aceasta a refuzat să dea detalii din dosar.

Motivul crimei, un mister până când Zaporojeţ va mărturisi

Din acest punct, procurorii români spun că ancheta va continua în alt ritm, deoarece Leonid Zaporojeţ se află după gratii şi va putea fi judecat pentru fapta pe care a comis-o pe data de 17 februarie a acestui an.

Următorul pas este ca dosarul completat cu rezultatul audierilor să fie retrimis în Ucraina, unde va intra în instanţă, pentru a fi judecat.

Când se va întâmpla însă acest lucru nu se ştie sigur.

Ancheta durează de aproximativ 10 luni iar până acum anchetatorii s-au împotmolit în birocraţie, după ce Ucraina a refuzat să-şi expatrieze cetăţeanul apoi a întârziat cu ancheta în cazul crimei de la Siret.

Motivul pentru care bărbatul a ucis cu sânge rece o femeie şi un copil nu se ştie exact nici acum, la aproape un an de la moartea celor două.

Unii dintre anchetatori spun că este vorba de răzbunare şi că Vasile Hriţcu ar fi avut datorii la traficanţii de ţigări din Ucraina, alţii spun că motivul este jaful şi că Leonid Japorojeţ ştia că acesta are bani în casă.

Vasile Hriţcu este ultimul care află de audieri

După ce şi-a pierdut soţia şi fetiţa de numai şase ani, Vasile Hriţcu a cerut dreptate şi răzbunare pentru odioasa crimă care a avut loc în casa lui.

Acesta mărturiseşte însă că autorităţile l-au ţinut de fiecare dată departe de anchetă, chiar dacă a cerut să fie anunţat cu privire la caz.

“N-am ştiut nimic şi am tot dreptul să fiu anunţat când se mai întâmplă câte ceva. Anchetatorii mi-au spus că la final, când se închide dosarul o să se publice şi o să îl pot citi. De faptul că a fost audiat încă odată acum am aflat. Mă rog să se termine mai repede, măcar aceste veşti mă mai liniştesc sufleteşte şi faptul că ancheta merge mai departe”, mărturiseşte Vasile Hriţcu, soţul şi tatăl îndoliat.

Acesta spune că merge regulat împreună cu fiul său, Cristian, să aprindă lumânări la mormintele celor două fiinţe pe care le-a iubit atât de mult.


Au avut criminalul în mână


Imediat după ce a avut loc crima de la Siret, poliţiştii suceveni l-au prins pe data de 18 februarie pe Leonid Zaporojeţ la un hotel din Suceava, în zona gării Burdujeni.

Aceştia l-au verificat de acte iar pentru că avea viza expirată l-au trimis acasă, în libertate. A doua zi anchetatorii au primit rezultatele ADN prelevate de la locul crimei şi au aflat că de fapt au dat drumul criminalului.

După ce au înştiinţat aurotităţile vecine, aceştia au primit un răspuns care i-a lăsat fără grai.

Ucraina nu-şi expatriază cetăţenii, prin urmare, criminalul dublului asasinat nu putea răspunde penal pentru fapta sa. La scurt tip acesta a fost arestat pentru trafic de droguri, după care a fost judecat în stare de libertate. 

Abia cum se află după gratii pentru crima săvârşită în România.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite