Stiri din Suceava

Suceava: Angela Furtună întrerupe temporar greva foamei

29 iulie 2010, 07:56 |  Autor: Paula Scînteianu | 

Cuvinte cheie: Suceava, eveniment, greva foamei, Angela Furtuna,

Angela Furtună

Suceava

Angela Furtună

 

Scriitoarea care a intrat de pe data de 26 iulie în grevă spune că negocierile merg bine şi că pentru ziua de astăzi nu va mai fi nici un protest.

În urma unor discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean, Angela Furtună a primit promisiunea că problema va fi rezolvată şi că se vor reînfiinţa postul din care a fost dată afară din motiv de incapacitate.

"Am constatat faptul că negocierile mele cu Președintele Consiliului Județean Suceava, dl. Gheorghe Flutur, au condus la un stadiu maxim de satisfacere a revendicărilor mele pentru această etapă a dialogului. Domnia sa a recunoscut cu diplomație că anterior datei de 20 iulie a avut loc o eroare de evaluare a necesităților Bibliotecii Bucovinei de care nu avusese știință, și care a condus la regretabila desființare a Compartimentului de Marketing Cultural și implicit a postului meu, dar că dorește să soluționeze acest caz și că stă în puterea Consiliului Județean și a Bibliotecii Bucovinei ca, la următoarea Ședință Publică a C.J. ce va avea loc la începutul  lunii august, și în conformitate cu Legea 330 din 2009, să-mi fie refăcute toate drepturile suspendate", a explicat scriitoarea

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Noapte bună, ţară dragă

    Dinu Patriciu

    Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

    Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!

    Grigore Cartianu

    Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

    Da svidanije, Felix!

    Radu Calin Cristea

    Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole