Suceava: Află care sunt condiţiile de aşteptare în gări (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii şi persoanele care trec prin gara din Burdujeni respiră uşuraţi după ce ştiu prin ce chin au trecut câţiva ani cât gara a fost în renovare.

Gara din Burdujeni este a doua ca vechime din Europa. Aceasta deserveşte oraşul Suceava, iar pe aici trec zilnic sute de oameni care tranzitează localitatea.

image

În urmă cu doi ani acesta a fost renovată, lucrările au deviat traseele trenurilor pentru aproape patru ani. „Arată mai bine gara acum este mai curată şi ai unde să aştepţi”, ne-a declarat Ioan Apalaghinei, din Dorohoi.

image

Inconvenientul multor călători este însă o şatră de câini care se aciuează pe lângă gară şi care aşteaptă cu nerăbdare să primească ceva de mâncare de la oameni. „Gara e gospodărită bine, are magazin şi sală unde să aştepţi, dar sunt câinii aceştia. Şi ei trebuie să trăiască dar nu aici, călătorii îi hrănesc”, ne-a spus Petru Goga din Hălăuceşti. Acesta a fost trei zile în pelerinaj la Mănăstirea Putna şi acum aştepata trenul să meargă înapoi acasă la familie.

image

Cel mai greu lucru pentru călători rămâne aşteptarea care este uneori prelungită de anularea unor trenuri. „Am aflat acum când am venit la gară că trenul spre Braşov este anulat şi trebuie să mai aştept câteva ore până la următorul. Copilul e nerăbdător şi nu prea are ce să facă”, ne-a declarat Veronica Bobeică, din Comăneşti.

Citeşte despre condiţiile de aşteptare în gările din Moldova în:

Citiţi în Adevărul de Seară de mâine
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite