Suceava: Accident cu un încarcerat, la prima oră a dimineţii
0
Tânărul a fost scos dintre fiarele contorsionate şi dus de urgenţă la spitalul din Câmpulung Moldovenesc
O maşină mică a intrat într-o autoutilitară azi dimineaţă în jurul orei 8.00 pe strada Calea Transilvaniei din Cîmpulung Moldovenesc.
În urma coliziunii, Marius I. de 20 de ani, şoferul de la volanul maşinii mici a rămas încarcerat.
Operaţiunile de salvare au durat în jur de 30 de minute.
"Autoutilitara era parcată pe marginea carosabilului iar victima a venit cu viteză direct în ea. Militarii au balizat zona şi au descarcerat victima, concomitent cu măsurile de siguranţă specifice luate în astfel de cazuri, au deconectat bornele de la baterii şi au verificat eventuslele scurgeri de lichide combustibile", a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă.
După ce l-au scos pe tânărul şofer din autovehicul, pompierii l-au predat ambulanţei care, după acordarea primului ajutor, l-a transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.