Suceava: 16 şcoli sucevene spărgătoare de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii din 16 şcoli sucevene nu au participat ieri la grevă. Liderii sindicali anunţă că profesorii care au protestat ieri vor rămâne şi astăzi în grevă.

Dascălii din 16 şcoli sucevene nu au participat ieri la grevă, din cele 176 de unităţi şcolare câte există la nivelul judeţului. Majoritatea au fost şcoli din mediul rural, însă au fost şi patru şcoli din mediul urban. Astfel că, elevii şcolilor din Udeşti, Bucşoaia, Berchişeşti, Ciprian Porumbescu, Bălăceana, Vama, Frumoasa, Ostra, Broşteni, Dorna Candreni, Şcoala nr.1 Vatra Dornei, şcolile nr. 1 şi nr.4 din Fălticeni şi cele din oraşul Liteni au fost ieri la ore ca în oricare zi.Toate acestea fiind afiliate Sindicatului Judeţean Învăţământ “Spiru Haret” Suceava care are aproximativ 8.500 de membri.

În ceea ce priveşte cele peste 2.600 de cadre membre ale Sindicatului “Bucovina” Rădăuţi, multe au renunţat a face ieri grevă şi s-au prezentat la şcoală. Profesorii de la Şcoala Nr. 1 Vicovu de Sus, cei din Grăniceşti, Grămeşti şi Satu Mare au fost ieri la şcoală şi le-au predat elevilor, cu toate că săptâmăna trecută peste 90% susţineau că vor intra în grevă.


Liderii celor două sindicate susţin că profesorii care au protestat ieri, vor rămâne şi astăzi în grevă şi este posibil ca o parte dintre “spărgătorii” de grevă să se răzgândească şi ei. “Nu ştim nici noi ce facem. Cert este că noi mergem în dimineaţa asta la şcoală şi hotărâm. Ieri am rămas acasă pentru că liceul era centru de examen de bacalaureat şi oricum toate sălile erau ocupate”, a explicat Viorica Panciuc, profesor în cadrul Colegiului Tehnic Rădăuţi membru al Sindicatului “Bucovina” Rădăuţi.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite