Suceava: 156 de suceveni cu HIV, condamnaţi la moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vieţile bolnavilor sunt în pericol, pentru că este pentru a doua oară în acest an când sunt nevoiţi să-şi întrerupă tratamentul.

Pentru cei 156 de bolnavi din judeţ fiecare zi este una în minus din viaţă, deoarece întreruperile repetate ale tratamentului, teoretic subvenţionat de stat, le înrăutăţeşte starea de sănătate.

 „O întrerupere a schemei terapeutice conduce la eşecul schemei de tratament. Acesta devine ineficient. Pacientul trebuie reevaluat, făcute testele de rezistenţă, pentru a vedea ce tratament mai este eficient. Chiar dacă ar fi bani să se facă asta, deşi nu sunt, pentru mulţi nu va mai fi nicio soluţie“, ne-a declarat Cristian Roşu, preşedintele Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Reţeta de tratament, cât un credit bancar

„Tratamentul pe o lună de zile costă între 1.500 şi 3.000 de euro, în funcţie de gravitate. Niciun pacient nu are banii aceştia pentru a-şi continua tratamentul pe cont propriu“, a subliniat Dorina Vasile, preşedintele Asociaţiei non-guvernamentale Red Ribbon din Fălticeni.

Şi mai dramatic este că majoritatea celor afectaţi de teribila maladie sunt tineri de maxim 20 de ani. „Ar trebui să fac credit ca să-mi comand medicamentele pe o lună. Normal că nu-mi dă nicio bancă 5.000 de lei pentru pastile. Mă tem de ce este mai rău“, spune Răzvan (25 de ani), purtător al virusului HIV.

Întrerupere cu repetiţie

Ultima oară când s-a întâmplat să lipsească banii de medicamente, întreruperea tratamentului a durat două săptămâni. „S-a întâmplat şi în 2009, se întâmplă şi acum în 2010 şi este o situaţie delicată ce ţine de managementul achiziţiilor. În plus, există temeri că vor fi probleme şi în lunile ce vin, pentru că nu sunt bani la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS), iar rezervele sunt puţine“, a spus Iulian Petre, directorul executiv al UNOPA.

Pentru anul acesta s-au alocat doar 2.798.000 de lei judeţului Suceava, o sumă mult prea mică pentru necesităţile bolnavilor cu HIV.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite