Suceava:Târg al meşterilor populari din toată ţara, la Rădăuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest sfârşit de săptămână suceveni şi turişti sunt aşteptaţi cu mic cu mare la a XVIII-a ediţie a Târgului Olarilor şi al Meşterilor Populari “Ochiul de Păun”, care se desfăşoară la Rădăuţi.

Pentru acest sfârşit de săptămână sucevenii sunt aşteptaţi la Târgul Olarilor şi al Meşterilor Populari de la Rădăuţi, unul din cele mai mari târguri din ţară. Cei mai vestiţi meşteşugari din Baia-Mare, Horezu, Harghita, Galaţi, Corund, Botoşani, Marginea, Rădăuţi s-au adunat aici pentru a ne arăta bujuteriile făurite de mâinile lor. La târg sunt prezenţi olari, meşteri populari care se ocupă de sculptură în lemn, de ţesătură, de pictură pe icoane dar şi încondeietori de ouă. Preturile sunt pentru toate buzunarele. „ Suntem din Harghita, avem obiecte de lut. Facem obiectele la roată, apoi le vopsim manual. Le vindem cu preţuri cuprinse între 5 şi 130 lei”, ne-a spus Carolina Matei, care provine dintr-o veche familie de meşteşugari.
Sucevenii pot vedea la târg de la obiecte de piele făcute manual, până la picturi pe icoane.”Avem opinci, portofele mai mari sau mai mici, brâuri de mărgele, trăistuţe, toate făcute manual de noi din piele. Preţurile variază de la 5 lei pentru o husă de telefon, 10 lei o gentuţă de piele, opinci 40 de lei”, ne-a declarat Victoriţa Colţa din Bistriţa
Cei prezenţi la târg sunt mulţumiţi de locaţia unde se defăşoară anul acesta târgul, şi de faptul că preţurile nu sunt chiar mari şi au de unde alege.”Suntem din Falcău, ne-am cumpărat căniţe de aici şi o oală de lut pentru sarmale. Preţurile sunt destul de bune, mai ales că oamenii muncesc aşa de mult pentru a face aceste minunăţii”, ne-a spus Rodica Popescu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite