Soţia fostului adjunct al Poliţiei Suceava a fost găsită împuşcată în inimă. Vezi cum explică specialiştii gestul femeii (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia fostului adjunct al inspectoratului judeţean de Poliţie Suceava a fost găsită ieri seară împuşcată în cap, în locuinţa personală.

Trupul neînsufleţit al Gabrielei Smoleac a fost depus la capela bisericii Sf. Vineri din cartierul George Enescu. Femeia nu va avea parte de o slujbă de înmormântare iar serviciul religios va consta într-o rugăciune care se spune pentru toţi morţii. Gabriela Smoleac va fi înmormântată în cimitirul din satul Sfântul Ilie din Suceava.

UPDATE ora 14.50 Specialiştii încearcă să explice gestul soţiei fostului adjunct al IPJ Suceava. „De obicei, aceste gesturi extreme apar pe fondul unei depresii care escaladează până la momentul în care poate crea o viziune sumbră asupra realităţii. Evident, pot exista foarte multe explicaţii, chiar şi din sfera problemelor psihice. În ceea ce priveşte femeile, acestea recurg de obicei la soluţii mai puţin violente şi mă refer în general la diferite substanţe, dar aceasta nu este o regulă. O explicaţie ar fi aceea că femeile se gândesc la cum ar arăta când vor fi descoperite. În cazul în speţă, una dintre explicaţii ar putea fi aceea că femeia era familiarizată cu armele de foc, le văzuse de nenumărate ori, a învăţat să le folosească, aspect care ne obligă să analizăm gestul în afara tiparelor“ a declarat Gabriel Crumpei, medic primar psihiatru şi doctor în medicină. Acesta este convins că nimeni nu ar putea indica cu certitudine un motiv pentru care o persoană ar recurge la acest gest, fără a cunoaşte extrem de bine situaţia persoanei respective, un istoric detaliat al situaţiei medicale, dacă urma un tratament medical etc.

UPDATE ora 14.00 În acest moment legiştii efectuează autopsia Gabrielei Smoleac pentru a face lumină în acest caz. Mircea Smoleac nu vrea să vorbească cu numeni despre tragedia prin care trece familia sa şi-şi aşteaptă cei doi copii, Ramona şi Robert, să vină acasă. Unul din ei este în Cluj, iar celălalt în Bucureşti, ambii fiind stabiliţi în aceste oraşe datorită serviciului. 

UPDATE ora 11.45: Vecinii familiei Smoleac au declarat că cei doi se implicau permanent în soluţionarea problemelor din zonă, Mircea Smoleac luând parte la majoritatea şedinţelor care se făceau cu proprietarii, pe tema instalării utilităţilor, unde discuta cu cei din zonă despre situaţiile apărute.



Surse din zona în care locuia familia Smoleac au declarat că în ultima perioadă Gabriela Smoleac părea extrem de afectată şi chiar prezenta semne ale depresiei, acestea fiind puse pe seama situaţiei dificile prin care aceasta trecea, din pricina bolii grele de care suferea Mircea Smoleac.

image

UPDATE ORA 08.30: Mircea Smoleac, fostul adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, şi-a găsit soţia ieri după amiază împuşcată în piept, în locuinţa lor. Bărbatul a sunat imediat la 112 solicitând ajutorul medicilor, însă aceştia nu au putut decât să constate decesul.

Gabriela Smoleac, 57 de ani, mamă a doi copii, era pensionară, iar cei care au cunoscut-o o descriu ca fiind o femeie discretă, sociabilă şi cu mult bun simţ. Unul din cei doi copii ai familiei Smoleac lucrează în domeniul IT, la Cluj.



Anchetatorii nu lansează niciun fel de ipoteze cu privire la motivul pentru care soţia fostului adjunct al IPJ Suceava, Mircea Smoleac (foto), ar fi ales să-şi pună capăt zilelor chiar în Săptămâna Mare. „Ancheta este în desfăşurare, iar ipoteza de lucru a poliţiştilor este sinuciderea“, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

image



Gabriela Smoleac s-a împuşcat în piept cu pistolul soţului său, colonel în rezervă, pentru care acesta deţinea autorizaţie. Potrivit unor surse, Mircea Smoleac suferă de cancer şi se află sub tratament, însă nimeni nu ştie motivul pentru care soţia sa ar fi ales să-şi încheie socotelile cu viaţa.

Mircea Smoleac a fost timp de patru ani adjunctul şefului IPJ Suceava, iar în anul 2009 s-a pensionat. Vreme de trei luni după pensionare a fost consilierul personal al prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu.

image
Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite