Şoferii iau iarna peste picior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşină blocată în nămeţi
Maşină blocată în nămeţi

Din zece maşini aflate în trafic pe drumurile judeţene, şase nu sunt echipate pentru vremea rea. Poliţia Rutieră a făcut filtre în tot judeţul, pentru a verifica starea în care se circulă, dar şi felul în care şoferii s-au pregătit să lupte cu zăpada.

Ninsorile din ultimele trei zile-au dat bătăi de cap tuturor poliţiştilor de pe teren, deoarece au fost nevoiţi să dea zeci de amenzi zilnic pentru nerespectarea regulilor de circulaţie. Peste 100 de suceveni opriţi pentru controlul de rutină au fost găsiţi fără lanţuri antiderapante, saci cu nisip sau sare în portbagaj, iar o bună parte chiar fără cauciucuri de  iarnă.

Acestora din urmă li s-au retras certificatele de înmatriculare, deoarece uzura cauciucurilor era peste limita admisă. Dacă o pereche de anvelope de iarnă nu costă mai mult de 55 de lei, amenda pentru lipsa lor se ridică la 150 de lei.

Au mai fost amendaţi şi 40 de şoferi de TIR care nu aveau lanţuri şi care puteau oricând să creeze haos pe şosele. „Mulţi şoferi nu înţeleg de vorbă bună şi am avut destule probleme cu ei, deoarece nu sunt conştienţi de pericolul la care se expun“, a declarat Laurenţiu Hermeniuc, şeful Poliţiei Rutiere Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite