Sechestrat şi purtat prin oraş în portbagajul unui taxi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiatul sechestrat susţine că a fost băgat în portbagajul unui taxi
Băiatul sechestrat susţine că a fost băgat în portbagajul unui taxi

Patru suceveni sunt cercetaţi de către poliţişti pentru că l-ar fi bătut şi sechestrat pe un tânăr de 18 ani din municipiu.

Conform anchetatorilor, evenimentul a avut loc pe data de 17 decembrie, însă abia ieri tânărul agresat a făcut reclamaţie la Poliţie. Florin G., de 18 ani, susţine că Daniel R., de 20 de ani, cu care a avut un conflict mai vechi în 2008, l-a luat cu maşina de pe strada Universităţii şi l-a dus la un restaurant din Şcheia, sub pretextul că vor să-şi rezolve problemele la un pahar de rachiu. 


Tânărul povesteşte că la restaurant a fost atacat de către Daniel R. şi de trei prieteni de-ai acestuia. Ulterior, susţine Florin G., amicii atacatorului ar fi chemat un taxi şi l-ar fi urcat cu forţa în maşină. În zona pădurii de la Şcheia, tânărul ar fi fost băgat în portbagaj şi dus în zona hotelului Bucovina, unde, după câţiva pumni şi picioare încasate, a fost eliberat.


Poliţiştii cred că a fost vorba despre o reglare de conturi, deoarece Florin G. a depus mărturie anul trecut împotriva lui Daniel R., într-un dosar în care acesta este cercetat pentru mai multe furturi. Aseară, doi dintre atacatorii tânărului, Daniel R. şi Bogdan B., de 21 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.
Ei sunt acuzaţi de tâlhărie şi lipsire de libertate. Ceilalţi doi suspecţi, Constantin C., de 22 de ani, şi Cezar H., de 19 ani,  sunt cercetaţi în stare de libertate.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite