Şcolile sucevene, blocate de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

22 de unităţi îşi închid porţile până când profesorii îşi vor primi integral salariile. Doar angajaţii de la trei grădiniţe şi de la două licee din oraş refuză să se alăture protestelor. Şefii Educaţiei şi edilii cer suplimentarea bugetului.

Liderii de sindicat din unităţile de învăţământ sucevene s-au întâlnit în cursul după-amiezii de ieri pentru a centraliza semnăturile profesorilor care şi-au exprimat dorinţa de a intra în grevă generală. Potrivit sindicaliştilor, profesorii din 22 de unităţi şcolare din municipiul Suceava nu vor mai veni la ore de mâine în semn de protest faţă de autorităţi, care le-au oferit doar 25-50% din salarii.

„Din municipiu, doar cinci unităţi de învăţământ nu vor intra în grevă. Au optat pentru întreruperea activităţii 22 de unităţi şcolare, începând cu 16 martie. Restul zonelor, cum ar fi Fălticeni, Vatra Dornei şi Gura Humorului, vor stabili demararea protestelor zilele următoare“, a spus Dumitru Irimia, vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret“ Suceava, care are peste 8.500 de membri.

Zece zile fără salarii

Unităţile ale căror cadre au decis să nu participe la grevă sunt grădiniţele „Aşchiuţă“, „ABC“, Şcoala Nr. 4 Suceava şi Colegiile „Petru Rareş“ şi „Al. I. Cuza“. „Majoritatea şcolilor din comunele limitrofe Sucevei nu vor grevă. Liderii sindicali vor vorbi cu ei ca miercuri să facă grevă de o zi, în semn de solidaritate“, a adăugat Dumitru Irimia.

Dascălii suceveni îşi aşteaptă de zece zile lefurile pe luna februarie, refuzând să primească între 25 şi 50% din sumele cuvenite. IŞJ şi Prefectura Suceava au trimis adrese către ministerele Educaţiei şi cel al Finanţelor încă de la finalul lunii februarie prin care au solicitat suplimentarea fondurilor pentru plata salariilor restante.

Citeşte şi: Suceava: Profesorii au refuzat salariile ciopârţite

Suceava: Profesorii au ieşit în stradă să-şi ceară salariile (FOTO)

Nu a venit niciun răspuns şi nicio explicaţie din partea lor, astfel că joia trecută profesorii au făcut un protest spontan în faţa Prefecturii Suceava, la care au participat peste 250 de persoane. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a promis că va rezolva problema salariilor. „Primarul a luat legătura cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Finanţelor cerând o suplimentare la buget. N-a primit nici el răspuns, dar mai încercăm mâine“, a explicat vicepreşedintele Sindicatului Judeţean „Spiru Haret“ Suceava.

Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava a spus că sindicaliştii i-au anunţat ieri cu privire la greva generală a dascălilor, care va demara mâine în 22 de unităţi de învăţământ din municipiul Suceava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite