Sărăcia trimite zeci de suceveni la psihiatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihiatrul Alexandru Paziuc spune că are mult mai mulţi pacienţi decât anul trecut
Psihiatrul Alexandru Paziuc spune că are mult mai mulţi pacienţi decât anul trecut

Numărul persoanelor diagnosticate cu depresie s-a dublat faţă de anul trecut din cauza problemelor financiare. Medicii spun că, pe lângă cei mulţi care le cer ajutorul, sunt mii care refuză să-şi recunoască problema şi să o trateze. 

Depresia este una dintre bolile secolului susţin specialiştii, iar cifrele le confirmă spusele. Medicii de specialitate constată că tot mai multe persoane vin pentru a primi tratament.  „Numărul consultaţiilor s-a dublat faţă de anul trecut la toate bolile psihice. Am ajuns la 3.846 de consultaţii de la începutul anului. Din aceştia, 60-70% sunt pacienţi depresivi“, ne-a spus Alexandru Paziuc, medic psihiatru în cadrul Spitalului de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.

Aceeaşi situaţie se găseşte şi la Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Serviciu epuizant

„Depresia, ca boală, are o cauzalitate multiplă. În primul rând, o bază biologică, cauzată de un dezechilibru al neuro-mediatorilor, substanţe chimice cu rol complex, pe care le secretă creierul. Un rol major îl au însă şi factorii economici, şi, în general, condiţiile de viaţă ale pacientuluii“, a explicat medicul psihiatru Ioana Loreley Haşovschi. Pe Maria N. am întâlnit-o pe holurile Policlinicii Areni în căutarea ajutorului specializat. „Am un serviciu epuizant. Sunt contabilă, iar şefii au nişte pretenţii uriaşe de la mine când treaba ar trebui făcută de doi oameni. Ajung acasă şi nu mai am chef de nimic. Mă simt depăşită, dar nu pot să plec pentru că am fetiţa la şcoală şi nu mai am alt venit“, a spus suceveanca. Medicii explică faptul că înainte de orice omul trebuie să aibă hrană, adăpost şi să se simtă în siguranţă.

Cerinţe minime, indispensabile, care din păcate nu mai sunt asigurate în zilele noastre şi care îi îmbolnăvesc pe suceveni. Şomajul, reducerea ajutoarelor sociale şi scăderile de salarii aduc oamenii în situaţia de a nu se mai putea întreţine.

„Nu sunt ferite de probleme nici persoanele bine integrate social, cu afaceri în derulare şi care falimentează acum din cauza crizei. Blocaje financiare, responsabilităţi, ruinarea muncii de o viaţă, sunt situaţii pe care le întâlnim tot mai frecvent“, a mai spus Loreley Haşovschi. 

Nu este de mirare că în ultimul an au explodat cazurile de depresie la toate vârstele şi toate categoriile sociale. „Oamenii trebuie să ştie că depresia se poate trata eficient. Din păcate, mulţi suceveni nu ajung la un specialist din cauză că le este ruşine“, a adăugat medicul.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite