Suceava: Salariu de cerşetor: 1.200 de lei lunar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Salariu de cerşetor: 1.200 de lei lunar
Suceava: Salariu de cerşetor: 1.200 de lei lunar

Un cerşetor câştigă mai bine decât un învăţător debutant

Încasările obţinute din mila publică sunt mai mari decât cele din salarii, motiv pentru care zeci de oameni stau zilnic cu mâna întinsă prin oraş.

Mai citiţi

Îşi trăiesc copilăria din mila publică

Zilele Oraşului, raiul cerşetorilor

CAMPANIE „ADEVĂRUL DE SEARĂ“ SUCEAVA

„Adevărul de Seară“ a început de luni, 22 iunie, campania „Scăpaţi-ne de cerşetori!”. Sucevenii vor putea dezbate pe suceava.adevarul.ro problemele pe care le-au avut din cauza cerşetorilor, dacă au fost agresaţi de aceştia şi dacă au încercat să semnaleze vreunei instituţii cazuri de copii văzuţi cerşind la colţ de stradă. Problemele semnalate de cititori pe site-ul Adevărul vor fi publicate în paginile cotidianului „Adevărul de Seară“.

Stau zilnic cu mâna întinsă şi îţi cer ajutor, motivând că au mulţi copii de hrănit acasă ori că au vreun membru al familiei bolnav. Vrei să le faci un bine şi le oferi un bănuţ. Asemenea ţie mai sunt zeci de suceveni care, din salariul ori pensia lor, doresc să-i ajute pe cerşetori.

Refuză să muncească    

Ajutaţi de sucevenii dornici de a face o faptă bună, cerşetorii reuşesc să trăiască regeşte. După câteva ore de stat cu mâna întinsă şi cu buzunarele deschise, aceştia reuşesc să adune zilnic minimum 40 de lei, în funcţie de zonă şi de zi. Printre cerşetorii care înregistrează astfel de câştiguri se numără şi Vasilica S., o copilă de doar 14 ani.

La vârsta la care alţi tineri se gândesc la ce liceu să-şi continue studiile, ea cerşeşte prin staţiile de autobuze. „Adun câteva zeci de lei pe zi. Am mulţi fraţi acasă”, încearcă fata să explice motivul pentru care stă cu mâna întinsă. Calculele arată că adolescenta reuşeşte să strângă lunar mai mult decât un învăţător debutant. Pentru a aduna mai mulţi bani, cerşetorii îşi schimbă des zone de cerşit, în funcţie de trafic.

„Stau în centru şi pe la biserici. Acolo se adună mai mult”, spune Ioan T. La cei 25 de ani ai săi ar putea munci, însă preferă să stea la cerşit. „Doar nu-s nebun să muncesc pentru 600 de lei. Cerşind câştig mult mai mult”, se lăudă acesta, trăgând dintr-o ţigară. Face asta de când se ştie, iar povestea sa este clasică: familie numeroasă şi un copil grav bolnav.

Reporterul, ameninţat

Atâta timp cât reporterul „Adevărul de seară” nu şi-a declinat identitatea, cerşetorii au fost liniştiţi şi le-a povestit cum descurcă în fiecare zi.  După ce reporterul a scos aparatul foto, a început să fie ameninţat. Dacă cerşetoarele au foslosit doar obiecte din dotarea personală şi fraza clasică: „Pleacă de aici că-ţi dau cu ceva în cap!”, bărbaţii au fost mai violenţi, ameninţându-l pe reporter că vor veni rudele să-l bată.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite