Suceava: Rufele sucevenilor sfidează legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevenii continuă să-şi usuce lenjeria în public, în ciuda unei hotărâri de consiliu local care interzice expres acest lucru. Există amenzi usturătoare pentru „afişarea” rufelor, care

Sucevenii continuă să-şi usuce lenjeria în public, în ciuda unei hotărâri de consiliu local care interzice expres acest lucru. Există amenzi usturătoare pentru „afişarea” rufelor, care variază între 100 şi 500 de lei, însă acestea nu-i intimidează pe suceveni. „Oraşul ar trebui să fie o gazdă primitoare, să nu lase în amintirea turiştilor o imagine dizgraţioasă în care apar lenjerii intime puse la uscat”, a explicat Constantin Străpuc, directorul adjunct al Poliţiei Comunitare. Acesta nu-şi aminteşte câte sancţiuni au dat colegii săi, dar spune că au acţionat numai în situaţiile „flagrante”.

Unii locuitori susţin că pur şi simplu n-au unde să-şi lase rufele la uscat. „Sunt locatari care se ceartă pe sârmele din uscătoare. Oricum sunt foarte puţine sârme, maxim 10 la întreg blocul”, a declarat Hostiuc Margareta. Alţii şi-au cumpărat deja uscătoare de rufe pe care le pun în balcon, fără să se vadă din stradă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite