Suceava: Rromii refuză să facă liceul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Rromii refuză să facă liceul
Suceava: Rromii refuză să facă liceul

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava (I.Ş.J), doar 36 din cele 270 de locuri în liceu destinate elevilor rromi au fost ocupate în acest an.

Tot I.Ş.J arată faptul cele mai multe locuri pentru rromi, prevăzute în planul de şcolarizare 2009 - 2010, au fost distribuite la Grupul Şcolar „Ion Nistor” din oraşul Vicovu de Sus, care are 22 de locuri speciale, Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, cu 18 locuri, iar Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuţi şi Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Suceava au câte 16 locuri speciale pentru elevii rromi.

„Locurile speciale se referă la posibilitatea persoanelor de etnie rromă să acceseze invăţământul liceal fără a mai trece prin procesul de admitere. Practic, nu se face o selecţie a absolvenţilor care aparţin etinei rrome, aceştia intră oriunde doresc, acolo unde sunt atribuite aceste locuri”, declară Laura Hacman, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Reprezentanţii IŞJ susţin că interesul scăzut al elevilor rromi faţă de acest proiect de incluziune socială este o urmare a faptului că o parte dintre absolvenţii de gimnaziu aparţinând acestei etnii aleg să se înscrie în competiţia repartizării computerizate destinate tuturor elevilor, pentru că doresc să urmeze un anume liceu şi nu cele care le oferă locuri speciale. O altă cauză este aceea că nu vor să declare că sunt rromi.

Conform statisticilor, odată intraţi la liceu, majoritatea elevilor rromi termină şcoala, iar unii dintre ei ajung la facultate, pe locurile speciale, mai ales fete.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite