Regatul nuferilor din apropierea Sucevei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristi Pavel (50 de ani) din Ipoteşti cultivă florile specifice Deltei Dunării pe 200 de metri pătraţi de iaz. Bărbatul îşi prezintă marfa în piaţă ca fiind de pe „Lacul lebedelor de la Ipoteşti“. Are numeroase comenzi pentru nunţi, iar afacerea, care ţine doar două luni pe an, depinde de vreme.

Cristi Pavel s-a îndrăgostit de nuferi de când i-a văzut prima dată în Delta Dunării. S-a gândit să îi cultive şi acasă, chiar dacă la Ipoteşti îl aştepta o vreme mai rece, care nu le prieşte.
A luat câteva rădăcini, pe care le-a plantat pe fundul iazurilor pe care le deţine. În numai doi ani, suprafaţa apei a fost acoperită cu frumoasele flori. Susţine că nuferii, fie albi, fie galbeni, sunt uşor de întreţinut, dar totul depinde de vreme.


Singurul „producător“ de nuferi din zonă


Mai ales că sezonul acestor plante este în lunile iunie şi iulie, iar dacă are ghinion să plouă, munca este în zadar. „Nuferii se prind mai greu pe iaz, dar după aceea nu trebuie să le mai fac nimic. Din păcate, de multe ori se întâmplă ca florile să nu se deschidă din cauza vremii închise şi sunt nevoit să le arunc“, a spus suceveanul.


Bărbatul cumpără rădăcinile din Delta Dunării cu 30 de lei bucata. Dintr-o singură rădăcină ies cam patru-cinci flori, pe care le vinde apoi cu 50 de bani firul. Susţine că nu obţine profit mare din cultivarea nuferilor, dar pasiunea pentru aceste flori şi frumuseţea iazului când este acoperit de plante compensează efortul. În cele două luni de vară, Cristi Pavel scoate aproximativ 200 de flori la două zile. Sunt căutate şi cerute pe piaţa suceveană, mai ales că este singurul din zonă care are la vânzare nuferi. „Cele mai multe flori le vând pentru nunţi“, a precizat suceveanul.


„Nuferii îmi dau impresia că sunt în Deltă“


Cumpărătorii folosesc nuferii să orneze sălile pregătite pentru momente festive, ca să îmbogăţească buchetele mireselor, dar şi ca simplu decor pentru birou sau cameră, fiind foarte ieftini comparativ cu alte flori. „Dacă am nuferi în casă, îi miros, închid ochii şi am impresia că sunt în Deltă“, a spus Cristina Pancu, studentă, după ce a cumpărar 11 nuferi albi.


Cristi Pavel îşi vinde nuferii în Piaţa Mică din Suceava şi îi prezintă ca fiind de pe „Lacul lebedelor de la Ipoteşti“. Cădiţa de plastic în care sunt înghesuiţi peste o sută de nuferi prezintă o imagine aparte printre vânzătorii din zonă. Bărbatul spune majoritatea sucevenilor cumpără minim cinci flori şi are zeci de clienţi zilnic care îl lasă fără marfă. „Nu câştig prea mult din vânzări, deşi florile se dau foarte bine. Iar în rest, acasă, tot de cultura plantelor mă ocup. Sunt mulţumit aşa“, a spus în final suceveanul.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite