Răfuială mafiotă într-un club din centrul Sucevei, cu pistoale, cuţite şi oameni băgaţi în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre agresori a fost reţinut de Poliţie
Unul dintre agresori a fost reţinut de Poliţie

Două găşti rivale s-au bătut pe viaţă şi pe moarte în noaptea de duminică spre luni în Clubul Ranch, situat în spatele stadionului Areni.

Ora 12.25 Şi celălalt agresor implicat în bătaia din club a fost reţinut de Poliţie. Daniel Maruseac (30 ani), unul dintre agresori, este un individ deosebit de violent, implicat în nenumărate incidente cercetate de Poliţie. După ultima bătaie din club Ranch, petrecută în urmă cu aproximativ un an, Maruseac a fost condamnat cu suspendare, la doi ani de închisoare.

Doi bărbaţi au ajuns la spital în urma altercaţiei. Unul dintre ei prezintă plăgi înjunghiate, iar celălalt este lovit grav la cap.

Victimele au fost atacate de alţi doi bărbaţi, iar martorii susţin că, în timpul confruntării, unul dintre agresori a scos un pistol, pe care nu l-a folosit.

Atacatorii au fugit imediat după bătaie. Unul dintre ei a fost prins de Poliţie, iar celălalt este căutat acum de oamenii legii. "Este o chestiune de timp până ce-l vom prinde. Ştim cine este“, a declarat Gabriel Panţîru, purtător de cuvânt al Poliţiei Suceava.

Clubul în care a avut loc bătaia a mai fost scena unui incident violent în cursul anului trecut. Trei bărbaţi au fost condamnaţi atunci la închisoare cu executare. Surse din mediul interlop susţin că actorii bătăii sunt aceiaşi din urmă cu un an.

Vom reveni cu amănunte!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite