Suceava: Radioul dăunează grav averii personale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Radioul dăunează grav averii personale
Suceava: Radioul dăunează grav averii personale

Trei case au fost la un pas să ardă din cauza unui radio uitat în priză.

Trei locuinţe în valoare de peste 150.000 de lei au fost la un pas de a se face scrum din cauza unui aparat de radio ce a fost uitat în priză de unul dintre proprietarii caselor.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă, Alin Găleată, ieri, la ora 18.16, pompierii din Fălticeni au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Gheorghe L., din municipiul Fălticeni.

La sosirea acestora ardea acoperişul unei construcţii ce îngloba bucătăria, baia şi un atelier de lucru, existând pericolul de propagare la două locuinţe învecinate.

După mai bine de jumătate de oră de luptă cu flăcările pompierii au reuşit să stingă focul ce mistuise acoperişul anexei, construit pe astereală din lemn cu învelitoare de azbociment, scule electrice precum şi pereţii portanţi, pagubele fiind de 2.000 de lei.

Pagubele puteau fi mult mai mari însă, datorită intervenţiei pompierilor, au fost salvate două case învecinate clădirii curinse de flăcări, locuinţe ce valorau peste 150.000 de lei.

Din fericire au au fost victime omeneşti.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite