Probă de atletism la mall pentru tinerii îndrăgostiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Participanţii la „Maratonul dragostei“ au fost încurajaţi să continue să alerge de un animator profesionist
Participanţii la „Maratonul dragostei“ au fost încurajaţi să continue să alerge de un animator profesionist

La fiecare kilometru parcurs, concurenţii primesc câte un premiu. Competiţia are loc zilnic, până pe 14 februarie.

Sucevenii care au vrut să-şi demonstreze dragostea faţă de partenere au avut ieri de trecut un test dificil. Ca să-şi impresioneze iubitele cu plămânii de fier, zeci de tineri suceveni s-au urcat pe banda de alergare instalată la parterul complexului comercial Iulius Mall şi au alergat cât au putut.

„Am venit să mă distrez. Nu am făcut sport de multă vreme şi vreau să văd dacă mă mai ţin picioarele“, şi-a motivat participarea Florin Şorodoc, elev. Mai mult de zece concurenţi s-au aşezat la rând înainte de startul oficial al competiţiei, care a avut loc la ora 16.00.

Premiu instant la fiecare kilometru alergat

„Maratonul dragostei“, cum este intitulată competiţia, se va desfăşura zilnic, până de Ziua Îndrăgostiţilor, 14 februarie. Organizatorii au pus la bătaie peste 3.000 de premii instant, care le vor fi acordate concurenţilor după fiecare kilometru parcurs. Cadourile le sunt potrivite mai mult doamnelor, în spiritul concursului: „aleargă să-i dovedeşti partenerei că o iubeşti“. Astfel, bărbaţii primesc energizante, cutii cu bomboane de ciocolată, sesiuni de make-up şi de hairstyling ori o cină romantică la restaurant.  

„A fost amuzant să alerg. Nu am venit ca să câştig, ci ca să mă distrez alături de iubită şi prieteni“, a declarat Alexandru Mitrofan, student. Evenimentele programate la mall în weekend, precum şi cele ce se vor desfăşura în timpul săptămânii viitoare reprezintă doar un preambul pentru ceea ce va urma duminică, pe 14 februarie, în marile centru comerciale din Suceava, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.

Astfel, la Iulius Mall, de la ora 12.00, cuplurile trebuie să urmeze cinci paşi pentru a se căsători pentru o zi. Tinerii vor trebui să îngrijească un bebeluş, să-şi ţină partenera pentru un timp cât mai îndelungat în braţe, să-şi recunoască iubita cu ochii legaţi şi să facă faţă testelor date de mama soacră.

Apoi, după ce toate probele vor fi trecute cu brio, tinerii îndrăgostiţi se pot căsători. „Duminică, trupa Simplu va încânta amorezii veniţi la Iulius Mall Suceava chiar de ziua lor. Totodată, va avea loc şi o prezentare de modă a magazinelor din centrul commercial“, a declarat Alina Stredie, purtător de cuvânt al Iulius Mall.

Ziua Îndrăgostiţilor va fi sărbătorită şi în cadrul mall-ului de la intrarea dinspre Fălticeni. Aici vor avea loc diverse concursuri, printre care şi karaoke, urmând ca învingătorii să fie răsplătiţi cu bonuri valorice pentru cumpărături.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite