Suceava: 20 de suceveni au primit credit pentru „Prima Casă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: 20 de suceveni au primit credit pentru „Prima Casă“
Suceava: 20 de suceveni au primit credit pentru „Prima Casă“

Mulţi suceveni renunţă să-şi cumpere locuinţe prin intermediul programului guvernamental din cauza condiţiilor restrictive şi a procedurilor greoaie de întocmire a actelor.

Piaţa imobiliară din Suceava se resimte din cauza problemelor economice pe care le întâmpină locuitorii de la începutul anului. Specialiştii spun că puţinele tranzacţii înregistrate în 2009 sunt datorate, în cea mai mare parte, programului „Prima Casă“.

 Agenţiile imobiliare au înregistrat în ultima perioadă contracte de vânzare-cumpărare pentru case, terenuri şi apartamente, ultimele achiziţionate doar în condiţiile unor discounturi substanţiale.

Antecontracte de trei luni, nefinalizate

„Am scăzut preţul unui apartament cu trei camere la unul de apartament cu două camere“, a declarat Alexandra Chelariu, administrator al agenţiei Capital Imobiliare. Alte agenţii o duc şi mai greu. „De trei săptămâni nici măcar nu intră clienţii la noi“, a mărturisit Maria Mihai, administrator al societăţii Imostar.

Potrivit unor informaţii neoficiale, în jur de 20 de suceveni au reuşit să acceseze, începând de luna trecută, credite bancare în cadrul programului „Prima Casă“. „Avem contracte care stau la bancă de două sau chiar trei luni. Un număr exact al sucevenilor care au apelat la «Prima Casă» nu ştim, deoarece băncile nu ne zic nimic. Notarii susţin că au legalizat multe asemenea contracte. Totuşi, cred că sunt puţine faţă de numărul de doritori“, a adăugat Alexandra Chelariu. Alte câteva sute de antecontracte încheiate de suceveni cu agenţiile imobiliare în vederea achiziţionării unor locuinţe zac prin sertare din cauza procedurilor greoaie ale instituţiilor de creditare înscrise în programul „Prima Casă“.

„Am făcut un antecontract pe 9 iulie 2009, care nu este finalizat şi nici măcar nu a primit un răspuns de la Fondurile de Garantare. Aceste demersuri durează foarte mult, iar oamenii îşi pierd răbdarea şi renunţă”, a declarat Maria Mihai, una dintre persoanele înscrise în program.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite