Stiri din Suceava

Premiaţi de şefi, deşi l-au scăpat pe asasin

21 martie 2010, 11:59 |  Autor: Iulia Tomuţ | 

Cuvinte cheie: eveniment, suceava, asasin, premiere, sefi,

Poliţiştii suceveni au ridicat probe de la locul crimei timp de trei zile

Suceava

Poliţiştii suceveni au ridicat probe de la locul crimei timp de trei zile

 

Suspectul principal a fost trimis cu escortă înapoi în Ucraina, deoarece nu existau destule probe pentru a-l incrimina.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a propus pentru avansare cinci poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din Suceava, care au luat parte la ancheta privind dublul asasinat de la Siret. Aceştia sunt subcomisarul Ovidiu Sîrbu, comisarul Sorina Hotciuc, inspectorul Lucian Oniu şi agenţii-şefi Vasile Murariu şi Dumitru Munteanu. Alţi trei ofiţeri şi cinci agenţi ai Poliţiei Suceava au primit scrisori de felicitare din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române.


„Toate persoanele propuse spre avansare fac parte din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Suceava şi sunt ofiţeri şi agenţi cu experienţă care şi-au dus contribuţia la rezolvarea dublului asasinat de la Siret“, a declarat Constantin Manuel Bordeianu, comisar-şef al Serviciului.

Probe insuficiente
Premierea anchetatorilor suceveni ar putea avea loc în condiţiile în care Leonid Zaporojneţ, principalul suspect al crimei, a fost scăpat printre degete, deşi a fost reţinut de poliţişti la o zi după oribilul asasinat.  „Din casa în care s-au comis crimele s-au ridicat urme şi micro-urme timp de trei zile, de la data de 17 februarie, până la data de 20 februarie. Suspectul a fost reţinut în ziua de 18 februarie, iar la acea dată nu aveam suficiente probe pentru a-l incrimina“, a spus Petre Tobă. Poliţiştii doar l-au amprentat pe Zaporojneţ şi i-au prelevat probe ADN, care o săptămână mai târziu au confirmat că el ar fi autorul măcelului din 17 februarie.

„Cum a putut să scape?“
Valutistului Vasile Hriţcu, ale cărui soţie şi fiică au fost împuşcate în cap pe 17 februarie, nu-i vine a crede cât de uşor a plecat din ţară Zaporojneţ. „Cum de a putut să scape aşa repede?” se întreabă Hriţcu. El continuă să suţină că mobilul crimelor a fost jaful, dar nu-şi poate explica de unde au ştiut asasinul şi complicii săi că-şi ţinea banii în casă, mai ales că nu-l văzuse niciodată până când anchetatorii nu i-au întocmit portretul robot. „Nu ştiu cine i-ar fi putut vinde pontul şi cum au intrat în casă, mai ales că soţia mea nu deschidea uşa oricui“, a declarat Vasile Hriţcu.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole