Stiri din Suceava

Prefectul Sucevei face apel la calm, rațiune și dialog

17 ianuarie 2012, 16:18 |  Autor: Georgeta Cîrstean | 

Cuvinte cheie: Suceava, prefect, calm, apel, protest,

Prefectul Sucevei Sorin Arcadie Popescu face apel la calm, rațiune și dialog

Prefectul Sucevei Sorin Arcadie Popescu face apel la calm, rațiune și dialog

 

În urma protestelor ce au avut loc în ultimele zile atât în Suceava cât și în toată țara, astăzi au fost convocați toţi membrii Comisiei de Dialog Social, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai sindicatelor şi ai patronatelor pentru a analiza şi soluţiona, cât este posibil, problemele economice şi sociale cu care se confruntă oamenii.

Şedinţa a fost prezidată de Prefectul judeţului Suceava, domnul Sorin Arcadie Popescu şi de Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Gheorghe Flutur. Reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor au prezentat problemele cu care se confruntă, propunând totodată o serie de măsuri, care au fost preluate de către şefii autorităţilor publice judeţene.

"Toţi cei prezenţi au susţinut că dialogul este singura cale de soluţionare a problemelor şi a conflictelor şi că autorităţile statului trebuie să protejeze cetăţeanul. Libertatea de exprimare este garantată de Constituţia României, dar orice manifestare sau adunare publică trebuie să aibă loc în condiţiile legii. Protestele paşnice, organizate în condiţiile legii sunt legitime, dar violenţa stradală nu este acceptabilă şi nici tolerată şi este sancţionată de lege", a transmis Monica Tătaru, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava.

Vezi și:

FOTO Sucevenii au ieșit din nou în stradă. De această dată în număr mult mai mare

FOTO Proteste tacite împotriva președintelui Traian Băsescu la Suceava

Astfel, Legea 60/1991 republicată şi modificată, precizează că adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, dar numai după declararea prealabilă a acestora. Adunările publice trebuie să fie organizate, anunţate şi aprobate de către primarul unităţii administrativ teritoriale.

Până  în prezent, la primăria Suceava nu a fost înregistrată nici o cerere de aprobare de adunare publică. Constituie contravenţie organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, participarea la astfel de adunări, precum şi instigarea prin orice mijloace, conform articolului 26 din actul normativ mai sus menţionat. Contravenţiile se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 10.000 lei.

"Prefectul judeţului Suceava, domnul Sorin Arcadie Popescu, face apel la calm, la raţiune şi la dialog între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor publice, în vederea soluţionării, în măsura posibilităţilor, a problemelor economice, sociale sau de altă natură, cu care aceştia se confruntă", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Şapte candidaţi pentru un loc de ales local în Suceava

    Biroul Electoral Judeţean a finalizat înscrierile pentru alegerile locale din 10 iunie 2012, va ...

    Numărul sucevenilor muşcaţi de căpuşe, în creştere

    Numai în ultimele trei săptămâni s-au înregistrat 120 de cazuri. ...

    FOTO Grav accident rutier în Suceava: două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite printre care şi doi copii UPDATE

    Un grav accident s-a petrecut joi noapte pe DN17A. Doi oameni au murit şi alţi cinci au fost ră ...

    O fată de 13 ani şi mama ei au murit într-un accident rutier FOTO

    Grav accident duminică după-amiază în localitatea suceveană Bucşoaia. Două persoane şi-au pierd ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole