Portret / Ştefan Afanasov, hocheistul care vrea să joace în NHL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Afanasov
Ştefan Afanasov

Suceveanul a descoperit hocheiul pe role în Spania, acolo unde şi-a urmat părinţii. Întors în ţară a trebuit să joace hochei pe gheaţă. Primul contact cu hocheiul l-a avut la doar şapte anişori, când a avut ocazia să studieze într-o şcoală din străinătate, mai exact la Colegiul „La Eria“ din Principatul Asturiei, o regiunea autonomă spaniolă. Aici a ajuns la vârsta de cinci ani,  când şi-a urmat părinţii care m

Iubit de colegi şi antrenori


În cadrul activităţilor extraşcolare, copiii au fost anunţaţi că pot practica diferite sporturi. Inexplicabil, atenţia lui Ştefan s-a îndreptat spre hocheiul pe role, deşi părinţii l-au sfătuit să aleagă fotbalul.


„Părinţii au fost mereu alături de mine, sfătuindu-mă, dar în acest caz m-au lăsat să aleg. Nu ştiu ce m-a determinat să aleg hocheiul, a fost un impuls din interior“, declară Ştefan încântat. A studiat în Oviedo timp de patru ani şi şi-a făcut mulţi prieteni. În toată această perioadă, a fost îndrumat de Javier Riguera, antrenorul-mentor, iar talentul pentru hocheiul pe role i-a fost răsplătit cu selecţia în echipa regiunii.


 În scurt timp, suceveanul s-a remarcat la diferitele meciuri disputate la nivel regional şi internaţional. La plecarea din Spania, preşedintele Centrului Sportiv din Asturia i-a lăsat cadou un echipament de hochei. Un alt cadou cu valoare sentimentală a fost albumul echipei, care conţinea, pe lângă fotografii, articole din ziarul „La Nueva Espana“, în care erau relatate succesele jucătorilor. În urmă cu mai bine de un an, Ştefan s-a întors la Suceava, dar a descoperit că  hocheiul pe role nu se practică aici şi a trecut la cel pe gheaţă. În prezent joacă la echipa CSM Suceava, unde este antrenat de Constantin Curelaru.


Tehnicianul are numai cuvinte de laudă la adresa elevului său, despre care spune că „este un băiat talentat, cu un viitor strălucit, dacă va munci şi dacă i se vor oferi condiţiile necesare“. Din păcate, în Suceava hocheiul nu se bucură de sprijinul autorităţilor locale, iar copiii se folosesc de gheaţă doar în lunile de iarnă. Ştefan este conştient că hocheiul este un sport dur, care cere multă muncă, dar cu ambiţie şi perseverenţă ştie că va ajunge acolo unde-şi doreşte.


„Visul meu este să joc în NHL - Liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă“, spune sportivul. Până atunci el continuă să joace şi nu o face rău deloc. Cu echipa CSM Suceava a câştigat până acum mai multe premii, cel mai important fiind trofeul Memorialului „Ştefan Tomovici“, obţinut anul trecut, la Ploieşti.

________________

profil
născut. 27 martie 1997, Suceava.
studii. Elev în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 3 din Suceava.
familie. Are un frate mai mic.

întrebări şi răspunsuri
De ce ţi-e cel mai tare dor când te gândeşti la Spania?
Cel mai mult mi-e dor de foştii mei colegi, cu care vorbesc cât de des pot. De asemenea, ţin legătura cu foştii mei antrenori, cu care păstrez în continuare o relaţie bună. Mi-e dor de perioada petrecută în Spania, deoarece acolo am avut prima dată ocazia să practic hochei.
Ce altceva, în afară de hochei, ţi-ar plăcea să faci în viitor?
Cel mai mult mi-ar plăcea să devin antrenor, dar îmi doresc în paralel să studiez pentru a deveni medic sau avocat, deoarece îmi place să ajut oamenii.

ce-i place
„Îmi place fotbalul, îmi place să fac mişcare, să alerg“, declară micul sportiv. O altă mare pasiune a lui o reprezintă înotul.

ce nu-i place
Lui Ştefan nu-i place muzica clasică. La şcoală se descurcă foarte bine, excepţie face limba şi literatura română, materie care nu se numără printre preferatele lui.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite