Portret/ Viorica Panciuc: „Elevii te ajută să-ţi cultivi răbdarea“

A copilărit într-un sat care a fost şters de pe hartă. Dascălul de limba română îşi aminteşte de timpurile trăite într-o comunitate supusă rigorilor comunismului.

Viorica Panciuc s-a născut în Bărăgan, în timp ce părinţii săi erau deportaţi politic. „Sunt din satul Jegălia Nouă, numit apoi Salcâmi, însă părinţii mei îşi aveau obârşia dincolo de sârma ghimpată, în satul Tereblecea“, afirmă Viorica Panciuc.

Părinţii erau tineri căsătoriţi în momentul în care Bucovina a fost ruptă în două. Tatăl ei era pe front pe teritoriul României, iar mama, pentru a fi alături de soţ, a trecut graniţa pe ascuns lăsând în urmă familia şi casa.

„S-au aşezat în Banat, în Grabaţ, într-o casă părăsită de nemţi şi s-au stabilit acolo. Când au început să-şi adune câte ceva pe lângă casă, au fost ridicaţi şi, în nişte vagoane de vite, au fost duşi în Bărăgan“, povesteşte Viorica Panciuc.
De la părinţii săi ştie că au fost deportaţi de regimul comunist în Bărăgan chiaburi, bucovineni, bănăţeni şi chiar intelectuali. Patru ţăruşe delimitau bucata de pământ a fiecărei familii ajunsă pe acel câmp.

„Fiecare şi-a ridicat o casă din pământ bătătorit, acoperită cu paie. Aici m-am născut eu. Consider că a avea un copil nu depinde de condiţiile materiale, ci de iubire şi  înţelegere. Nu ca astăzi, când tinerii programează un copil, şi doar unul, după ce au casă, maşină, serviciu“, spune Viorica Panciuc.

„Jucării? Nici nu ştiam că există“

Aşa a ajuns familia Nimigean, una dintre cele aproximativ 400 care formau satul Jegălia Nouă, să trăiască rigorile comunismului. „Pe buletin exista ştampila cu DO (Domiciliu Obligatoriu). Nu aveai voie să mergi până în satul vecin“, îşi aminteşte Viorica Panciuc.

Perioada copilăriei a fost lipsită de jucării, iar singurii care o puteau vizita erau alţi micuţi asemenea ei. „Nici nu ştiam să visăm pentru că altă lume nu văzusem. Jucării? Nici nu ştiam că există. Din cârpe confecţionam păpuşi, din ştiuletele de porumb scoteam boabele unde ar fi ochii şi despicam pănuşile, le împleteam în codiţe ca şi cum ar fi fost părul păpuşii“, povesteşte femeia. Viorica Panciuc, profesor de limba română la Colegiul Tehnic Rădăuţi, îşi aminteşte cum în copilărie cei mici îşi inventau propriile jocuri.

„Un ul dintre acestea era acela de a înfige beţişoare în crăpăturile adânci ale pământului uscat obţinând diferite forme de casă sau floare. De asemenea, la vârful unei aţe lungi puneam smoală şi prindeam gândaci din găurile pământului“, spune profesoara.

Compresorul de apă a rămas peste timp

Odată cu trecerea timpului, în acea zonă a fost ridicată o şcoală şi a fost montat un compresor menit să scoată apa din adâncurile pământului.

„Se formase o comunitate, oamenii se înţelegeau, creşteau găini, capre, şi mai rar, câte un porc. Tragedia a venit în 1956, când toţi de pe teritoriul României s-au întors la casele lor. Drama celor de dincolo de graniţă a fost că nu aveau unde să se întoarcă“, povesteşte Viorica Panciuc. Din dorinţa de a fi cât mai aproape de locurile natale au venit la Rădăuţi, la un unchi care i-a ajutat să-şi cumpere o casă.

„Satul în care m-am născut nu mai există, până şi cimitirul a fost arat, iar pe locul lui nu a mai crescut nimic niciodată. Nu am avut o copilărie, un sat natal unde să mă pot întoarce. Ca semn că acolo a fost satul Jegălia Nouă a rămas doar compresorul“, susţine Viorica Panciuc.

Profil
Născută. 20 martie 1952, Jegălia Nouă, judeţul Ialomiţa.
Studii. Facultatea de Litere din Iaşi.
Familie. Este căsătorită şi are doi băieţi.

Întrebări şi răspunsuri
Cum vi s-a părut oraşul Rădăuţi?
Aveam 9 ani când am venit aici şi mi s-a părut nemaipomenit. Mergeam pe stradă şi mă uitam îndelung la manechinele din vitrine, la clădirile fără paie şi mă minunam. 
Aţi povestit celor apropiaţi viaţa din Bărăgan?
Nu. Mult timp ne-am temut să spunem ce ni s-a întâmplat de teama persecuţiilor. Băieţilor mei le-am povestit când erau la liceu şi i-am dus să vadă un câmp întins, spunându-le că acolo e satul în care m-am născut. Nu le venea să creadă.
De unde pasiunea pentru ce faceţi la catedră?
Din plăcerea de a lectura. Citeam noaptea, pe ascuns, cu lanterna sub plapumă pentru că părinţii mă trimiseseră la un liceu industrial. Elevii te ajută să-ţi menţii tinereţea spirituală, zâmbetul, să-ţi cultivi răbdarea şi să-ţi iubeşti aproapele.

Ce-i place
„Îmi place natura în toate anotimpurile pentru că aici văd cel mai clar lucrarea lui Dumnezeu“, a spus profesoara.

Ce nu-i place
Nu-i place prefăcătoria care se îndreaptă spre servilism total.