Portret/ Suceava: Kolea Kureliuk, în slujba culturii de patru decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul vieţii a scris pentru numeroase publicaţii, dar a fost şi actor. A jucat în filmul documentar „Dacă aş fi cowboy“.

Kolea Kureliuk, fost prefesor de matematică-fizică, şi-a dedicat toată viaţa culturii. Acum este directorul Căminului Cultural din comuna Dărmăneşti şi bibliotecar la „Traian Chelariu“, unde lucrează din anul 1991.

În perioada în care a fost profesor, între anii 1969-1979, a înfiinţat şi a condus cercurile ştiinţifice şcolare „Enigma“ din Pătrăuţi şi „Albina“ din Todireşti. În anul 1971 a jucat în documentarul „Dacă aş fi cowboy“, regizor  Iancu Moscu, film care a fost premiat în Polonia.

Abonat la 40 de publictaţii

Pe parcursul vieţii a colaborat cu foarte multe publicaţii. Debutul în presa scrisă l-a avut în anul 1969 la „Novyic vik“, publicaţie în limba ucraineană. „În publicistică am debutat exact acum 42 de ani în singura publicaţie în limba ucraineană unde scriam articole legate în general de învăţământ şi viaţa de la ţară“, a explică suceveanul. De-alungul anilor a colaborat cu zeci de publicaţii. „Am publicat în almanahurile «Urzica», «Convorbiri literare», «Femeia», «Perpetuum comic» şi în revista «Cinema»“, a mai spus Kolea.

În perioada de dinainte de 1989 a fost abonat la peste 40 de publicaţii. „Când eram întrebat la ce sunt abonat, răspundeam: de la «Albina» la «Zori noi», adică de la A la Z! De altfel am fost abonat şi la publicaţii din Albania, Bulgaria, Belarus, Polonia, Cehoslovacia, Kazahstan, şi Federaţia Rusă. La ora actuală nu te poţi abona, nici măcar în Moldova şi Ucraina!“, ne-a mai spus acesta. În 1994 a scos, împreună cu profesorii Vichentie Nicolaiciuc şi Victor Cozariuc, prima revistă sătească, „Exod“.

Asculta emisiuni în gară

Dragostea pentru cunoaştere l-a făcut să participe la mii de concursuri organizte de diferite publicaţii, posturi de radio şi televiziune. „Pe vremuri, când se difuza emisiunea «Perpetuum duminical», dacă eram în drum spre anumite destinaţii, coboram în prima gară, ascultam emisiunea între orele 16.00 şi 20.00, după care îmi continuam călătoria“, povesteşte Kolea.

Ca director al Căminului Cultural a iniţiat şi organizat 8 ediţii din cele 17 ale Festivalului „Convieţuiri“. Tot aici a înfiinţat, împreună cu profesorul Dimitrie Şveduneac, Taraful „Barvinok“, care a participat la numeroase spectacole din ţară şi străinătate.

În prezent conduce cercul „Evrika“ din cadrul Şcolii din Măriţei şi realizează întâlniri anuale cu membrii cercurilor „Enigma“ şi „Evrika“. „ Majoritatea celor din aceste cercuri au ajuns oameni mari, aviatori, profesori universitari şi chiar ofiţeri“, spune Kolea despre foştii săi învăţăcei.

Profil
Născut. 10 septembrie 1947, în Măriţeia Mică.
Studii. Facultatea de Matematică-Fizică, Institutul Pedagogic din Suceava.
Familie. Este căsătorit şi are un băiat.

Întrebări şi răspunsuri
Ce părere aveţi despre tinerii din ziua de astăzi?
Stau doar pe internet, nu citesc cărţi, ci îşi iau informaţiile direct de aici. De ce se miră profesorii de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava că elevii nu ştiu să scrie corect româneşte? Avem şi elevi olimpici, dar majoritatea sunt un dezastru.
Ce planuri de viitor aveţi?
În primul rând vrem să organizăm întâlnirea de 36  de ani de la înfiinţarea cercului „Enigma“, în data de 12 iunie. De asemenea, ne dorim să mai scoatem încă un număr al publicaţiei „Exod“, în condiţiile în care o să găsim sponsori.

Ce-i place
Îi plac filmele, rebusul şi lectura. De asemenea, îndrăgeşte emisiunile de ştiinţe şi tehnică.

Ce nu-i place
Detestă oamenii neserioşi şi fără cuvânt. Publicistul spune că nu îi plac xenofobii şi „sfertodocţii“. De asemenea, nu suportă talk show-urile politice interminabile.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite