Portret/ Niculai Moroşan: „Arta nu se face cu şabloane“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suceveanul a avut zeci de expoziţii de pictură şi de obiecte artizanale în toată ţară, iar în prezent predă designul la Colegiul „Ciprian Porumbescu“.

Niculai Moroşan este unul dintre puţinii artişti care îşi împart talentul cu elevii săi. La orele de design pe care le susţine la Colegiul „Ciprian Porumbescu“ nu există reguli, fiindcă suceveanul le dă libertate tinerilor să-şi folosească imaginaţia, să realizeze lucrări originale, care să spună o poveste. Activitatea lui Nicolai Moroşan nu se opreşte la finalul orelor de curs. Astfel, suceveanul a participat în ultimii trei ani tabere de creaţie la Zugreni, Balcic (Bulgaria) şi Balatonfured (Ungaria) din dorinţa de a impulsiona creativitatea tinerilor artişti.


Primi paşi i-a făcut la Iaşi


„Eram unul dintre cei mai buni copii la desen din şcoala din sat şi-mi doream din tot sufletul să ajung la Liceul de artă «Octav Băncilă» din Iaşi“, a povestit Niculai Moroşan. Dorinţa i s-a îndeplinit în clasa a VII-a, când a intrat la „Băncilă“, unde a fost modelat de profesorii Pavel Giligor şi Ion Buzdugan. Suceveanul îşi aminteşte cu nostalgie de colegii săi foarte talentaţi, alături de care şi-a expus mai târziu lucrările. Chiar în acest an a organizat patru expoziţii la Iaşi, Piatra Neamţ, Bucureşti şi Suceava cu trei foşti colegi de clasă: Dumitru Bostan, Gavril Mihail şi Voicu Mihail. „Aceste expoziţii sunt rezultatul unei prietenii din timpul liceului“, a spus profesorul. Studiile şi le-a continuat la Bucureşti, unde a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. După absolvirea facultăţii, Nicolai Moroşan s-a angajat la fabrica de covoare de la Siret, unde a lucrat timp de 18 ani ca şef al departamentului de creaţie.


A organizat o expoziţie cu lucrările elevilor săi


De opt ani este profesor la Colegiu de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava. Dascălului îi place să încurajeze creativitatea elevilor, iar în afara orarului de la şcoală îşi atrage „ucenicii“ să lucreze la proiecte comune. În 2006, a vernisat prima expoziţie de design cu elevii săi, la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Suceava.


Artistul le transmite copiilor tot ce a acumulat în materie de culoare şi compoziţie şi încearcă să-i înveţe să perceapă procesul de creaţie ca un joc. „Consider că partea de creaţie nu are reţete sau şabloane. Nu-i impun nimănui să facă un lucru într-un anumit fel“, a adăugat artistul. Nicolai Moroşan a devenit în acest an membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România.

întrebări şi răspunsuri


Care sunt expoziţiile la care ţineţi cel mai mult?
Am participat la numeroase expoziţii colective şi la mai multe tabere de creaţie cum ar fi la Zugreni - România 2007, Balcic - Bulgaria 2008, Balatonfured - Ungaria 2009, Antileşti - România 2009. Anul trecut am avut o expoziţie personală la Galeria „Ion Irimescu“ Suceava.


Cum vă înţelegi cu elevii dumneavoastră?
Îmi place foarte mult să lucrez cu ei şi ţin legătura chiar şi după ce termină liceul. Acest lucru îl fac din suflet şi cred că reuşesc să-l fac la un nivel destul de bun, pentru a putea să-mi trimit elevii la facultăţile de design.

ce-i place
Suceveanului îi place foarte mult să călătorească, jazz-ul şi muzica populară fiindcă se simte legat de tradiţia zonei în care s-a născut. „Îmi place să-i ajut pe alţii în măsura în care pot“, a spus Moroşan.

ce nu-i place
 „Minciuna şi ipocrizia sunt lucrurile care mă deranjează cel mai mult“, a declarat artistul. Nu-i plac lucrurile care nu sunt binefăcute şi preferă să le rezolve chiar el, dar nu are timp.

profil
născut
. 18 noiembrie 1962, Suceava.
studii. Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, Bucureşti.
familie. Căsătorit.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite