Portret/ Nelu Todireanu a salvat viaţa a sute de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Todireanu
Nelu Todireanu

Conduce Fundaţia Umanitară „Ana“ de 9 ani. Reuşeşte de fiecare dată să strângă banii necesari pentru o operaţie costisitoare ori pentru un tratament.

Că iubeşte copiii şi s-a zbătut ani la rând să-i ajute o ştie toată lumea, însă nu mulţi ştiu că pentru el viaţa are alt preţ. Atunci când începe să strângă bani pentru un copil care are nevoie urgentă de o operaţie, timpul îi devine duşman. Miile de euro strânse din donaţii nu sunt poveşti, ci fapte care salvează copilăria multor micuţi. „Fundaţia este înfiinţată în ’96, însă eu a preluat-o în 2001. Am rezolvat 328 de cazuri, dintre care 14 au fost foarte serioase. Am peste 40 de voluntari, care doresc să ajute“, spune Nelu Todireanu.

Donaţii de mii de euro

Copiii pe care i-a ajutat în nouă ani au avut boli grave. Părinţii n-au putut strânge banii necesari. Toate familiile care au trecut pe la el sunt sărace, cu mulţi copii. „Îmi amintesc că am avut un băiat, acum are 14 ani, pe care l-am ajutat mai mulţi ani la rând. Avea un picior tăiat şi era nevoie în fiecare an de altă proteză, deoarece creştea“, povesteşte directorul.

Un alt caz care l-a impresionat a fost al unei fetiţe care avea nevoie de transplant de măduvă la o clinică din străinătate, care costa 80.000 de euro. Datorită lui fetiţa este sănătoasă, a făcut operaţia şi se bucură de copilărie. „O mare parte din bani a fost de la fundaţie, restul a fost tot cu ajutorul oamenilor cărora le pasă“, menţionează suceveanul. A deschis recent un spaţiu de joacă unde micuţii îşi pot petrece timpul împreună.

Îşi aminteşte că a fost un copil-problemă şi nici studenţia nu a fost prea liniştită. În ochii lui, obrăzniciile sunt de bun augur, apreciază poznele  inteligente. Nelu Todireanu a urmat Facultatea de Drept, dar i-a plăcut şi sportul. Timp de trei ani a fost rugbist în echipele CSM şi CFR din Suceava. „M-am lăsat după ce m-am accidentat la coloană. Eram în linia doi şi s-a izbit un jucător advers cu capul în spatele meu“, povesteşte suceveanul.

Iepuraşul de Paşte

Împreună cu voluntarii a organizat numeroase evenimente în oraş, mult aşteptate de copii. De ani buni, nu a existat Crăciun, Paşte ori Ziua Copilului fără cadouri şi premii. Voluntarii adună şi împart mii de daruri sau umblă din şcoală în şcoală pentru a le face acestora bucurii.

Pentru a reuşi să strângă bani mai repede, fundaţia are filiale şi în alte oraşe precum Bacău, Bistriţa şi Baia Mare. Cupa Inter-etnică, proiectul „Europa la liceu“ sau „Stereotipuri cultural“, finanţat de UE, sunt câteva dintre proiectele la care sucevenii pot participa pentru a face un bine. Acum luptă pentru un băieţel de şapte ani, bolnav de autism, care are nevoie de terapia ABA, şi aceasta este prea costisitoare pentru familia sa.

Profil
Născut. 28 aprilie, 1964, Mihăileni, Suceava.
Studii. Facultatea de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi.
Familie. Căsătorit, are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri
Ce ţară străină v-a lăsat cu o impresie plăcută?
În Anglia mi-a plăcut cel mai mult. Acolo, la ora prânzului, fiecare om iese de la locul de muncă, se duce în parc, pe spaţiul verde, chiar dacă este în costum şi-şi scoate pachetul de acasă să mănânce. La noi rămâne „nu călcaţi iarba“, iar atunci când se poate îţi dispare cheful de relaxare.
De ce nu întâlnim şi la noi aceeaşi civilizaţie?
La noi este vorba în primul rând de lipsa de respect. Nu învinovăţesc pe nimeni, cred că toate vin de la sărăcie. Când omul se gândeşte că n-are ce pune pe masă mâine, nu se mai gândeşte să facă curat după el.

Ce-i place
Iubeşte şofatul, patinajul, înotul, muzica clasică, mersul pe bicicletă şi, nu în ultimul rând, călătoriile. De asemenea, îi mai place să schieze. Din acest motiv pleacă în vacanţele de iarnă cu familia la Vatra Dornei.

Ce nu-i place
Nu-i plac oamenii care sunt leneşi şi care pot face multe lucruri valoroase, însă nu vor. Nici mincinoşii nu-i sunt pe plac suceveanului şi spune că le găseşte ac de cojoc imediat. Dintre mâncăruri, urăşte pilaful şi tot ce înseamnă mâncare cu orez.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite