Portret/ Mihai Cîrjă, poetul olimpic la limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Cîrjă a câştigat zeci de premii la olimpiadele de limbă şi literatură română din ultimii ani şi a publicat poezii şi proză scurtă în revista şcolii.

Atracţia pentru literatură a lui Mihai Cîrjă a apărut după ce a citit foarte mult şi a trecut peste graniţa dintre imaginaţie şi scriitură, ceea ce într-un domeniu foarte strict precum informatica nu este posibil.


„Când am timp citesc, îmi plac în mod special autorii clasici. Am colegi care citesc mai multă literatură contemporană. Parcă nu pot trece la Cărtărescu, dacă nu am terminat cărţile scrise de Dostoievski“, a explicat liceanul. A mers la prima olimpiadă de limba şi literatura română în clasa a şaptea. Premiat de la primul concurs la care a mers


„M-am prezentat mai mult ca să văd cât de greu poate fi la o etapă judeţeană. Nu m-am pregătit în mod deosebit“, a adăugat băiatul. Cu toate că s-a prezentat mai mult din curiozitate, acesta a reuşit atunci să se claseze pe primul loc la etapa judeţeană, motiv pentru care a participat şi la concursul naţional, unde a luat o menţiune şi un premiu special. Tânărului îi place foarte mult sentimentul că este pe cont propriu la competiţii, merge în oraşe noi, necunoscute şi poate reuşi datorită propriilor cunoştinţe.


Nu pierde nicio competiţie


„La prima olimpiadă la care am participat în clasa a şaptea, la Bacău, mi-a plăcut că eram singur, de capul meu. De asta îmi place şi să merg în tabere, deoarece acolo ai un sentiment de libertate. Te duci acolo şi eşti liber, căci nu are nimeni grija ta“, a explicat acesta. Ambiţionat de aceste premii, liceanul a participat şi în anii următori la competiţiile naţionale şi a câştigat zeci de menţiuni şi premii speciale.


Peripeţii la Olimpiada de Română


De la unele competiţi nu au lipsit incidentele neplăcute. Astfel, la o olimpiadă naţională, tânărul se pregătise cu texte din programă, însă i-au picat întrebări din lecţii noi, pe care nu le studiase. „Pe masă aveam apă şi ciocolată. Eu citeam cerinţele mâncând ciocolată, în timp ce o fată în spatele meu plângea“, a povestit Mihai. Creativitatea l-a ajutat să iasă din impas şi a luat o notă bună. De-a lungul timpului, Mihai Cîrjă a scris poezii, pe care le-a publicat în revista şcolii. „Pentru a scrie trebuie să ai o anumită maturitate şi trebuie să fie relevant pentru cei din jur“, crede suceveanul.

întrebări şi răspunsuri
Cum se împacă literatura cu informatica?
Nu se împacă însă, într-un anumit fel, se completează reciproc. Cel care a făcut puţină informatică are, în cadrul unui text, cap şi coadă. Dacă iei un elev de la filologie vei găsi de multe ori în textele sale o scriitură fără structură.
Ce faci în timpul liber?
Când am timp intru pe internet şi mă uit la filme. Fac rar acest lucru, însă când reuşesc caut mereu filme bune. Nu sunt un tip riguros, dar din când în când îmi place să mă uit la serialul „Doctor House“. Din acest motiv nu am nici blog, fiindcă dacă aş posta astăzi un text, pe următorul l-aş scrie peste un an.

ce-i place
Îmi place să mă plimb, să călătoresc, motiv pentru care am participat la diferite excursii organizate în străinătate. În Grecia mi-a plăcut cel mai mult, căci este mai cald şi mai linişte. În plus, acolo este un occidentalism calm.

ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii care au intenţii bune, dar în fapt fac pe dos. Ei cred că te ajută, dar în realitate te trag foarte mult înapoi.

profil
născut.
31 ianuarie 1992, la Suceava.
studii. Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare“ din Suceava.
familie. Are un frate mai mic.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite