Portret/ Erika Popa, femeia care pictează cu acul pe etamină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A inventat acum 50 de ani o tehnică aparte, prin care goblenurile ei par o pictură desenată din penson.

O fascinează fluturii, zborul. Le-a interpretat libertatea în fel şi chip, apoi le-a imprimat-o pe etamină. Coase goblenuri de când se ştie şi nu crede că ar fi putut avea o pasiune mai mare ca aceasta. „Eu sunt inventatoarea «picturii cu acul», aşa au denumit-o artiştii avizaţi din judeţ. Am înlocuit penelul pictorului cu acul de cusut, iar vopselele în ulei cu aţa şi am lucrat peste 100 de tablouri cu fluturi exotici din toate părţile lumii“, povesteşte artista.


Îi plac fluturii şi mumiile


Ultima expoziţie a avut-o în 2009 sub genericul „Fluturi exotici“, în care a reprodus cu fidelitate cele mai misterioase specii de fluturi, de la cei din bazinul amazonian la „fluturii paradisului“ din Madagascar şi „bijuteriile nocturne“ din fauna papuaşă. Are 85 de ani, însă în suflet simte tinereţe. Vrea să ducă la bun sfârşit un alt proiect, o serie de goblenuri cu teme din Egiptul Antic, din carea a realizat până acum aproximativ 60 de lucrări. Piramide, zei, faraoni, sfincşi şi scribi, Nilul cu apele lui de când lumea şi scrieri vechi. Nici mumiile nu lipsesc din „reţeta femeii“, iar hieroglifele sunt preluate din „Cartea egipteană a morţii“, care pe acea vreme era înţeleasă numai de oamenii aleşi şi conţinea numai cuvinte magice.


Acestea sunt lucrurile pe care femeia doreşte să le transpună mărunt, din gămălia acului. Îşi aminteşte cu drag prima ei lucrare în acest stil, pe care a făcut-o acum 50 de ani. „Am reprodus un peisaj de-al lui Ivan Ivanovici Şişkin, iar când am văzut că mi-a ieşit, am decis să-mi perfecţionez tehnica şi să-i învăţ şi pe copii la cursuri“, mărturiseşte Erika Popa.


Fosta profesoară de arte mai lucrează manual şi bijuterii, toate realizate cu ac şi aţă. „Le fac prin suprapuneri de fire colorate, după care le cos. Am studiat modelele cu atenţie, din diferite cărţi de lucru manual, reviste şi enciclopedii. Este migălos, însă ies lucruri frumoase“, mai povesteşte suceveanca.


Se mândreşte cu câteva lucruri pe care nimeni nu le mai are, poate în întreaga Românie. Câteva foi de papirus care poartă ştampila ce atestă originalitatea, foi pe care i le-au trimis nişte turişti de la Biblioteca Naţională din Viena. Aceştia au rămas impresionaţi de goblenurile ei atunci când au venit în Bucovina în excursie, acum mulţi ani, şi au ţinut să-i facă artistei o bucurie. În rest, pereţii sunt martorii ei. Aceştia poartă „povara“ a zeci de opere de artă agăţate în şir indian.


Cine vine în vizită la Erika nu pleacă nepăsător. Atât de multă muncă ieşită din mâinile ei mici uimeşte pe oricine. Însă chiar dacă anii trec, bătrâna ştie că fluturii ei de pe perete îi vor purta mai departe tinereţea, iar oamenii vor rămâne  de fiecare dată cu impresia că numai o mână de geniu putea să facă aşa ceva.

întrebări şi răspunsuri


V-a plăcut să lucraţi cu cei mici?
Enorm, eu am fost profesoară la Şcoala de Artă din Suceava, la secţia de Artă Populară, pe care am şi înfiinţat-o şi de care am avut grijă trei generaţii.
La ce instrument v-aţi specializat la Conservator?
La pian. Cred că de aici mi se trage dexteritatea, pot cânta la clape şi pot ţine acul în mână şi la vârsta aceasta fără probleme.
Vă este dor de Cernăuţi?
Da, acolo am crescut până în 1940, când am fost repatriată, cum se spune, în Bucovina. M-am numărat printre cei 43.000 de germani deoarece eu sunt de etnie germanică. În 1945 m-am stabilit în Suceava şi mi-am văzut de viaţă.

profil
născută. 12 septembrie 1925, Cernăuţi, Ucraina.
studii. A absolvit Conservatorul din Cernăuţi.
familie. Are doi copii.

ce-i place
Îi plac foarte mult fluturii, de aceea a şi ales să coase goblenuri cu toate speciile din lume. Are peste 100 de piese de artă pe care le-a expus cu fiecare ocazie. Îi mai plac culorile vii şi primăvara.

ce nu-i place
Nu-i place atunci când greşeşte goblenul, deşi se întâmplă rar. Dacă în pictură, spune femeia, poţi remedia, şterge culoarea, pune alta peste, în „pictura cu acul“ nu ai alternativă, dacă descoşi o bucată se strică tot.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite