Portret/ Cristian Bursuc joacă handbal din clasa a III-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Bursuc
Cristian Bursuc

Sportivul a făcut parte timp de trei ani din loturile de juniori şi de tineret ale naţionalei de handbal. El a participat şi la un Campionat European de juniori. Handbalul l-a fascinat încă de mic pe Cristian.

Născut într-o familie de sportivi, atât mama, cât şi tatăl fiind profesori de handbal, acest lucru a cântărit greu în privinţa viitorului său. Astfel se face că, la doar 10 ani, Cristian a fost înscris la cursurile de handbal, care aveau să-l transforme într-un sportiv de valoare.

Primele medalii le-a obţinut la 11 ani

„Handbalul mi-a plăcut dintotdeauna, însă abia din clasa a III-a am început să-l practic. Atunci am avut norocul să se înfiinţeze prima grupă de handbalişti“, a povestit sportivul. Pasiunea pentru handbal l-a făcut să renunţe la cealaltă iubire din copilărie, fotbalul.

„Făceam în paralel şi fotbal şi handbal, însă după un an am renunţat la fotbal. Handbalul mi s-a părut mai spectaculos pentru că reuşeam să înscriu mult mai des comparativ cu celălalt sport“, a explicat Cristian. Cursurile urmate sub îndrumarea părinţilor săi au contat enorm în dezvoltarea sportivă a tânărului.

La grupele de juniori 1, pe când avea doar 11 ani, a reuşit să câştige primele medalii din cariera de sportiv: una de bronz şi alta de aur.  Ambele au fost dobândite în cadrul ligii naţionale de juniori, cu echipa şcolii. Impulsionat de acest lucru, tânărul s-a antrenat foarte mult, lucru care i-a adus la 17 ani o nouă medalie de argint în cadrul unui campionat naţional.

A jucat pentru naţionala de juniori

„Momentul în care am ieşit campion naţional la juniori a fost unul foarte plăcut, mai ales că atunci concurasem împotriva unei echipe în care jucătorii erau cu un an şi jumătate mai mari decât noi“, a mai spus Cristian. Meciurile făcute de tânăr l-au adus şi în atenţia antrenorilor de la Naţionala de Juniori a României, astfel încât, la doar 17 ani a fost selecţionat pentru meciurile care contau pentru calificarea la campionatul european şi, ulterior, şi la meciurile din cadrul campionatului. „A fost o perioadă frumoasă, când am cunoscut persoane noi şi am învâţat multe despre handbal“, a povestit acesta.

Pietreanul însă nu s-a oprit aici, acesta fiind selecţionat şi în cadrul echipei de tineret a României, în meciurile pentru calificarea la Campionatul European de Handbal.

Din 2005, Cristian a schimbat tabăra pentru că, odată cu terminarea liceului, a decis să vină în Suceava, unde s-a încris la facultate. Aici a primit ofertă din partea sucevenilor pentru a se înscrie în echipa locală de handbal. „A fost greu la început, căci veneam de la juniori. În plus, am avut şi câteva accidentări care m-au ţinut jumătate de sezon departe de teren“, a explicat pietreanul.

Încetul cu încetul însă lucrurile au început să se schimbe şi, odată cu promovarea echipei sucevene în prima ligă naţională, a devenit un jucător de bază al echipei.

Profil

Născut: 24 iulie 1986, Piatra Neamţ.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Suceava.
Familie: Este necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

Cum este să stai departe de casă?
Este destul de greu, dar acum m-am obişnuit. Sunt de cinci ani aici, aşa că acum este mai bine. O dată la două săptămâni plec acasă şi stau câte o zi-două cu familia. La început mi-a fost mai greu să mă acomodez, însă colectivul e extraordinar şi m-am integrat foarte bine.

Ce părere are familia despre faptul că joci pentru Suceava?
Chiar ea m-a încurajat să vin aici, căci este relativ aproape de casă. În plus, membrii echipei sunt de o vârstă apropiată cu mine, a motiv pentru care am considerat că este şi echipa potrivită pentru mine.

Ce-i place
În puţinul timp liber de care are parte, Cristian preferă jocurile pe calculator.

Ce nu-i place
Handbalistului nu-i place muzica de proastă calitate şi, în special, nu-i plac manelele. Tânărul sportiv consideră că acestea nu au nicio legătură cu muzica naţională şi internaţională.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite