Portret/ Aurica Leonte, femeia care a învins războiul

Aurica Leonte

Bătrâna îşi duce povara fără să se plângă. I-au murit patru copii de foame, iar soţul i-a pierit în lagărul din Siberia. Ea se consideră totuşi o învingătoare. La 85 de ani, bătrâneţea nu a gârbovit-o, iar amintirile nu o mai dor.

Povesteşte despre tinereţe ca despre viaţa altcuiva, iar certificatele de deces de la patru copii stau îngrămădite într-o cutie pe geamul de la bucătărie. Aurica Leonte este din Straja şi a avut „om harnic şi mândru“, de care-şi aminteşte doar când o întrebi sau când merge la cimitir să-i curăţe mormântul de buruieni. Bărbatul i-a murit în lagărele ruseşti din Siberia fără a şti ce se întâmplă cu familia sa din România.

Ţaţa Aurica a născut şase copii, dintre care patru i-au pierit după război de foame. Are ajutor de la fata ei, Georgeta, care s-a măritat în sat. Băiatul supravieţuitor, Fănică, a plecat în Bucureşti şi nu l-a mai văzut de 20 de ani, spune bătrâna.

Din acest motiv nu-şi cunoaşte toţi nepoţii şi strănepoţii. „Pe vremea foametei a fost greu. Primul copil a murit pentru că nu mai avea ce să sugă. Eu eram nemâncată, slabă şi nu era destul de mare să-i dau altceva de mâncare. Mă flamânzeam pe mine să le dau la ceilalţi copii să mănânce, că mai aveam cinci. Mititelul a murit aşa, plângând din ce în ce mai încet“, îşi deapănă amintirile ţaţa Aurica.

Plânge prin doine

Anii de foamete a fost perioada cea mai cruntă din viaţa ei. „Măcinam mei în loc de grâu, iar mămăliga o făceam din tărâţe. Asta la început, că după un timp nu mai aveam nici de astea. Mergeau copiii să ceară câte o sită de făină pentru pâine de la cei mai înstăriţi de prin sat, care aveau pământ mult şi care strânseseră multe prin beciuri şi poduri. Am ajuns atunci precum câinii pe la garduri. Cei mai bogaţi ne fugăreau de la porţi, ne înjurau. Erau ca animalele, s-au stricat toţi atunci, războiu’ i-a stricat“, spune cu regret bătrâna.

Ceilalţi trei copii i-au murit la scurt timp pe rând, tot de foame. Se îmbolnăveau de stomac sau „li se înodau maţele de la fierturile de lobodă şi buruieni“.

Îşi aminteşte că se murea pe capete în sat, iar preotul, care avea casa lângă biserică, a donat o bucată din grădina lui ca să fie loc pentru cimitire noi. Nu s-a mai căsătorit niciodată şi spune că acum sunt vremuri bune, cu tot cu criza.

„Dacă ar trăi tineretul de acum măcar o zi din chinul pe care l-am dus noi atunci, s-ar speria îngrozitor. Atunci te băteai pentru un bob de grăunţă ca pentru un boţ de aur. Nimănui nu-i era milă de tine şi nu puteai să faci nimic, doar să înduri“, îşi aminteşte Aurica Leonte.

După plecarea reporterilor de la „Adevărul de Seară“ femeia se aşează mai bine pe sacul cu fasole, ca şi cum şi-ar face un cuib, şi începe să doinească, cu sentimentul că toată lumea ar dispărea din jurul ei: „Brăduleţ cu vârfu-n sus,/ Spune-mi badea unde-i dus/ Că de-i dus pe drum de foc,/ Eu rămân fără noroc/ Plâng cu lacrimi şi cu jale,/ Vai, de ramurile tale!“

Profil

Născută: 10 decembrie 1925, Suceava.
Studii: Fără şcoală.
Familie: Mai are doi copii în viaţă.

Întrebări şi răspunsuri

Ce părere aveţi despre traiul de acum?
Este huzur. Eu mă descurc, am pensie de la CAP şi de pe urma lui bărbată-meu. Pe vremea mea puteai să ai bani dosiţi, că nu prea aveai ce face cu ei, că nu era nimic de cumpărat. Acum mănânci numai faguri şi miere dacă-i ai.

Ce înseamnă criza pentru dumneavoastră?
Nu prea ştiu eu ce-i aia criză, tot aud pe la televizor. Cred că înseamnă că nu conduc bine cei de la putere sau că rămân oamenii fără slujbă. Că e una, că e alta, oamenii să-i mulţumească lui Dumnezeu că nu e război şi că dacă eşti muncitor se găseşte de muncă.

Ce poveste spuneţi nepoţilor şi strănepoţilor?
Povestea războiului.

Ce-i place
Îi place să se joace de-a căluţul cu strănepoţii care locuiesc în sat şi să asculte muzică populară, în special pe Irina Loghin. Îi mai place să împletească şosete de lână şi ciupici, tot pentru strănepoţi, dar şi să cânte doine atunci când este singură.

Ce nu-i place
Nu-i place iarna deoarece pe vremea foametei a îndurat mai mult frig decât a crezut că poate îndura. Nu avea lemne de foc şi se încălzea după ce strângea o zi întreagă crengi şi vreascuri de la pădure.