Portret/ Alex Girigan s-a vindecat cu Qwan ki do

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Girigan
Alex Girigan

 Tânărul a învăţat arte marţiale la Clubul „He Pai“ din Suceava, de la vârsta de 13 ani. În nici zece ani de competiţii, el a strâns o vitrină plină de medalii.

Alexandru spune că viaţa i s-a schimbat de când s-a apucat de Qwan ki do. „Eu, la vârsta de 13 ani, când m-am apucat de sport, eram o persoană mică şi firavă. După un an de antrenamente am început să mă înalţ şi să mă fortific. Nu mai spun de faptul că eu am astm bronşic şi făceam pneumonie de două ori pe an înainte sa mă apuc de Qwan ki do. După ce am început practica, merg la medic doar ca să-i cer adeverinţe medicale pentru a putea participa la competiţii“, spune tânărul. Artele marţiale i-au schimbat şi comportamentul. Dintr-o persoană colerică s-a transformat în una care tratează orice problemă cu calm.


Tânărul se antrenează zece ore pe săptămână, dintre care şase ore în calitate de practicipant şi patru în calitate de instructor. „În 2007, când am fost selectat la lotul naţional,  mă pregăteam şase ore la sală, plus încă nouă la stagiile de  pregătire cu lotul. Mă pot considera norocos că-l am instructor pe Huan Su Ovidiu Zegrea, care mi-a fost un mentor şi care m-a ajutat să mă ghidez în viaţă“, a precizat campionul naţional. În copilărie era pasionat de fotbal, dar jocul cu mingea nu i-a adus atâtea satisfacţii cum i-au adus artele marţiale.


A dat mâna cu fondatorul Qwan ki do


„Am descoperit respectul faţă de tot ce ne înconjură: sala, instructorul, partenerul de antrenament, kimono-ul, centura, spre deosebire de fotbal unde toată lumea încearcă să se evidenţieze prin «cine are gura mai mare», a spus tăios Alexandru. S-a apucat de Qwan ki do după ce şi-a văzut prietenii de la bloc înscrişi la clubul de arte marţiale. A vrut să fie ca ei şi a reuşit să-i întreacă în scurt timp. Momentul care i-a rămas în suflet a fost acela în care l-a întâlnit pe Pham Xuan Tong, maestrul fondator al Qwan ki do-ului. „Este un om special şi am învăţat direct de la sursă, cum s-ar zice, atât tehnici de Qwan ki do cât şi vorbe despre viaţă“, a adăugat tânărul.

întrebări şi răspunsuri
Care sunt cele mai importante diplome pentru tine?
Pe 22 februarie 2004 am luat locul II la proba de tehnică şi cea de luptă pe echipe în cadrul Cupei Sucevei. Pe 28 februarie 2005 am obţinut locul II la Cupa Sălajului, proba tehnică, iar pe 26 martie 2005 locul II la campionatul naţional de seniori, la grade albastre. Pe 30 martie 2007 am ocupat locul al doilea la campionatul national de seniori, proba tehnică, la centuri negre. Am ieşit primul, pe 9 martie 2008, la Cupa Primăverii de la Botoşani, categoria centuri negre. Cea mai recentă diplomă este din 17 mai 2009, când am luat locul II la proba tehnică, la Roman.

ce-i place
„Îmi place să fiu înconjurat de prieteni adevăraţi şi să ne simţim bine făcând lucruri simple. Ador să ies şi să stau la palavre cu ei. Adevăratele fericiri sunt în clipele mărunte petrecute cu cei dragi, nu făcând lucruri extraordinare“, mărturiseşte Alexandru.

ce nu-i place
„Nu-mi plac indiferenţa şi răutatea ce ne înconjoară la fiecare pas şi faptul că nu se mai promovează adevăratele valori. Îmi doresc o lume mai bună, mai răbdătoare şi cu mai mult suflet“, a spus acesta.

profil
născut. 19 ianuarie 1987, Suceava.
studii. Student în anul al IV-lea la Inginerie Electrică.
familie. Mai are două surori.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite