Stiri din Suceava

Portret/ Radu Vatavu, doctorul în calculatoare

16 martie 2010, 13:55 |  Autor: Iulia Tomuţ | 

Cuvinte cheie: suceava, oameni, Radu Vatavu, informatica, ,

Radu Vatavu

Suceava

Radu Vatavu

 

După ce i-a cucerit pe francezi cu teme de cercetare premiate cu distincţia „Cum Laudae“, s-a întors acasă şi predă la Universitatea „Ştefan cel Mare“.

Radu Vatavu este lector la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava  (USV). Activitatea lui se bazează pe cercetarea în domeniul sistemelor informatice. „Am studiat şi dezvoltat tehnici pentru interacţiunea prin gesturi cu realitatea virtuală“, a declarat Radu Vatavu. Acesta a reuşit să finalizeze teza de doctorat în cotutelă, obţinând două diplome în acest sens, una din România şi una din Franţa.


A ajuns profesor din întâmplare


„Acum predau Proiectarea Algoritmilor pentru studenţii de licenţă şi Concepte Avansate de Programare la nivel master. Mă ocup şi de aplicaţiile practice ale disciplinei Recunoaşterea Formelor pentru studenţii de licenţă“, a declarat Radu Vatavu. A obţinut titlul de doctor în Ştiinţa Calculatoarelor din partea USV şi cel de doctor în Informatică din partea Universite des Sciences et Technologies de Lille, din Franţa, în 2008. Nu şi-a dorit dintotdeauna să ajungă profesor, dar studiul şi anii petrecuţi în laboratoarele de cercetare l-au determinat să aleagă această cale în carieră.


„Am început să mă gândesc serios la o carieră universitară când lucram la teza de doctorat. În primul rând m-am gândit la partea de cercetare atunci când am ales această cale. Iar apoi, studenţii au fost cei care mi-au definitivat hotărârea“, a declarat profesorul. Petrecând mult timp alături de ei şi mai ales îndrumându-i pentru diverse competiţii, a descoperit cealaltă latură a profesiei.


15 luni a locuit în Franţa


Aşa a înţeles că partea cea mai grea pentru un profesor este modul de gândire pe care îl transmite. Primele ore le-a susţinut în faţa unei clase pline de studenţi în anul 2007, la doar trei ani după absolvirea facultăţii. Din anii de studenţie îşi aduce aminte cu plăcere de profesori, colegi şi de competiţiile la care a participat în acea perioadă. În 2001 a câştigat un stagiu Socrates de trei luni în Franţa, unde mai târziu a efectuat şi cercetările pentru doctorat. „Este un loc în care m-am întors mereu cu plăcere. Am locuit acolo 15 luni, între anii 2005-2007, pentru studii“, a spus Radu Vatavu.


Aprecierile pentru munca depusă nu au întârziat să apară pentru studentul Radu. „Încă din anii de studenţie am câştigat patru ani consecutiv premiile I, II şi III la concursul internaţional «Hard & Soft» făcând parte din echipele Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, din Suceava“, a mai declarat acesta.


Datorită perioadelor petrecute în Franţa a avut şansa să compare două universităţi şi să lucreze o perioadă de timp în două colective de cercetare. A obţinut şi o bursă internaţională pentru finanţarea studiilor doctorale, iar teza lui a fost apreciată cu distincţia „Cum Laudae“ de către un juriu internaţional. Alături de colegii de la universitate a dezvoltat primele cercetări din România în domeniul suprafeţelor interactive.

ce-i place
 „Citesc cât pot de mult în domeniul meu. În afara lecturii strict profesionale, recitesc mult prea mult Jerome K. Jerome“, a declarat doctorul în informatică.

ce nu-i place
 „În general nu-mi place lipsa de profesionalism sau de responsabilitate, indiferent de nivel“, a mai spus Radu Vatavu.

profil
născut. 17 Februarie 1981, Suceava.
studii. Doctor în Ştiinţa Calculatoarelor şi Informaticii la Universităţile din Suceava şi Lille.
familie. Căsătorit, are un copil.

întrebări şi răspunsuri
Ce planuri aveţi pentru următoarea perioadă?
Mi-aş dori să extindem domeniile de cercetare ale universităţii. Aş vrea să existe o comunitate dedicată  interacţiunii dintre om şi calculator.
În ce activităţi academice mai sunteţi implicat?
Fac parte din comitetele ştiinţifice pentru conferinţele din domeniul meu. Am fost implicat într-un program de cercetare privind interacţiunea om-calculator, în care am propus interfeţe pentru realitatea virtuală. Cu mişcările mâinii şi ale capului am reuşit să controlez personajele din jocurile de pe calculator.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole