Pompierii au intervenit pentru salvarea unei familii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii din Cîmpulung Moldovenesc au salvat azi-noapte o familie, după ce maşina cu care se deplasa a rămas înzăpezită pe DN 17A, în zona Trei Movile-Palma, comuna Sadova.

Gheorghe C. şi Olga C., ambii în vârstă de 29 ani şi fetiţa lor în vârstă de un an, se întorceau din Anglia şi mergând spre Rădăuţi, din cauza drumului înzăpezit, într-o rampă accentuată n-au mai putut continua deplasarea, intrând în panică. În acest timp, un camion care circula în zonă, încercând să evite maşina înzăpezită, a ieşit în afara carosabilului, doborând doi brazi care au blocat parţial DN 17A.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă din municipiul Cîmpulung Moldovenesc, care a acordat primul ajutor medical celor trei pasageri, aceştia fiind în stare de şoc, timp în care militarii au defrişat arborii şi au deblocat drumul.
Pompierii au transportat familia, cu tot cu bagaje la un hotel din Cîmpulung Moldovenesc unde au rămas cazaţi peste noapte, şi de asemenea au tractat maşina rămasă înzăpezită până în parcarea aceluiaşi hotel, misiunea încheindu-se în jurul miezului nopţii.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite