Poliţiştii suceveni caută două minore dispărute de la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agafia Ilenuţa Bodnari
Agafia Ilenuţa Bodnari

Ambele minore au dispărut de la domiciliu în data de 10 septembrie. Agafia Ilenuţa Bodnari, din satul Bodnăreni, a solicitat o învoire în oraş de la angajaţii Centrului „Laurenţia Ulici“ Gura Humorului şi nu s-a mai întors. Georgiana Rogojină, din Rădăşeni, a plecat de la domiciliu.

Minora Agafia Ilenuţa Bodnari, născută la data de 15.05.1995, în municipiul Rădăuţi, domiciliată în comuna Arbore, sat Bodnăreni, era internată cu măsură de plasament în Centrul „Laurenţia Ulici“ Gura Humorului. În data de 10 septembrie, în jurul orei 15:00, a solicitat o învoire în oraş şi nu s-a mai întors. „Anterior nu a mai plecat din centru şi este cunoscută ca o fire introvertită“, a precizat Bodgana Crăciun, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

La data dispariţiei minora era îmbrăcată cu pantaloni cu buzunare laterale, de culoare maro, un pulover de culoare deschisă, fiind încălţată cu pantofi sport, în culorile maro şi alb. Fata are 1,60 m înălţime, 60 kg, ochi căprui, păr negru, tuns scurt, cu breton şi faţă rotundă.

Ieri a fost sesizată dispariţia minorei Georgiana Rogojină, de 14 ani, cu domiciliul în satul Rădăşeni. Potrivit poliţiştilor, minora a plecat de la domiciliu în data de 10 septembrie şi nu a mai revenit. Are 1,70 m înălţime, constituţie atletică, păr şaten, faţă ovală, ochi căprui, mici, gură mică, buze subţiri, nas mic, bărbie rotundă, ten măsliniu. Nu se cunoaşte cu ce era îmbrăcată la data dispariţiei.



Cei care deţin informaţii cu privire la locaţia minorelor sunt rugaţi să anunţe poliţia.

image
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite