Suceava: Poliţiştii sunt cu ochii pe bişniţarii de celulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Poliţiştii sunt cu ochii pe bişniţarii de celulare
Suceava: Poliţiştii sunt cu ochii pe bişniţarii de celulare

Doar zece persoane, printre care unele care vindeau telefoane furate, au fost amendate în acest an

Persoanele care vând telefoane second-hand ies în fiecare zi pe stradă şi-şi caută noi cumpărători, în ciuda faptului că poliţiştii le dau amenzi peste amenzi.

O plimbare pe străzile Sucevei îţi scoate în cale zeci de suceveni care au cumpărat telefoane mobile la preţ mic şi încearcă să le vândă mai scump. Bani şi mai frumoşi câştigă însă cei care fură telefoane de la trecători ori de prin magazine şi apoi le comercializează.


Celor pe care-i prindem în locuri neautorizate comercializând telefoane mobile noi sau la mâna a doua fără să aibă acte de provenienţă le dăm amenzi de la 500 la 1.500 de lei. Dacă se poate proba faptul că telefonul respectiv a fost furat, atunci întocmim dosar penal“, a declarat Gabriel Panţîru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie din Suceava. Cu toate că mulţi dintre vânzătorii de aparate electronice au cazierele pline, ei continuă să iasă pe stradă, în bazar sau în pieţele din oraş în fiecare zi pentru a-şi continua activitatea de comercializare ilegală.


În acest an au fost date aproximativ zece amenzi persoanelor la care am putut demonstra faptul că faceau comerţ ilegal sau că aveau telefoanele furate“, a adăugat Gabriel Panţîru. Unii vând telefoanele pe bucăţi, în funcţie de ce are nevoie solicitantul. Carcase, tastaturi, dispaly-uri ori cartele în toate reţelele se găsesc pe tarabă în Piaţa Mică din oraş. „E ca la slujbă. Trebuie să fii prezent de dimineaţă, dacă vrei să-ţi vinzi marfa, altfel mori de foame. Înainte reparam ceasuri, însă m-am lăsat“, povesteşte Aurel Stănescu, comerciant ambulant.


Nici poliţiştii comunitari nu fac faţă fenomenului. „Este greu de demonstrat actul de comerţ în astfel de cazuri. Din acest motiv nu am confiscat până acum de la nimeni niciun telefon. Este greu şi pentru cei de la Garda Financiară să-i depisteze. Noi încercăm totuşi să-i mai alungăm“,  a declarat Viorel Horodenciuc, şeful Poliţiei Comunitare Suceava.

Cât vă costă un mobil second-hand


Preţul unui telefon se negociază în funcţie de model şi vechime. Problemele tehnice precum baterie slabă ori dispay sensibil aduc o reducere de până la 20 de lei. Un model de acum doi ani poate fi cumpărat cu 40 de lei, iar unul mai nou costă între 70 şi 90 de lei. Cele mai căutate sunt telefoanele cu cameră foto.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite