Plătesc sute de euro pe vaccinuri periculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sucevencele care au copii mici, dar care nu au primit de la medici doza de vaccin încearcă orice metodă pentru a-şi proteja micuţii.

O parte din mame preferă să-şi ţină pruncii în casă pentru a-i feri de viruşi, în timp ce altele apelează la produsele din farmaciile de peste graniţă.

Fără vaccin anti-TBC

„Am reuşit să iau prin cineva un vaccin pentru tuberculoză din Bulgaria, însă nu a fost bun. M-a costa aproape 200 de euro. Medicul pediatru a spus că nu este indicat deoarece nu este eficient la noi, la condiţiile noastre de mediu. Am rămas cu banii pierduţi şi cu copilul în pericol“, spune Adelina Mihai, mama unui băieţel de şapte luni.


Pediatrii sucevenii le avertizează pe mămici că aceste vaccinuri nu sunt compatibile cu cele de la noi, iar copiii pot fi puşi în pericol. „Nu e în regulă dacă sunt administrate aceste vaccinuri pentru că nu corespund tulpinile şi nu îşi fac efectul, la fel ca şi în cazul vaccinurilor anti-gripale“, a explicat Georgeta Ignat, medic pediatru.


„Vaccinul împotriva tuberculozei nu se mai găseşte la noi de pe data de 31 ianuarie. Cele din afară nu sunt bune toate, deoarece nu corespund cu tulpina de la Cantacuzino şi pot face mai rău copilului“, spune Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sucava.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite