Pacienții suceveni, tratați la Județean după cât îi țin buzunarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nimeni nu cere, bacșișurile se numără și în euro. Chiar şi copiii trebuie să plătească pentru o operaţie de apendicită. Reporterii Adevărul au vorbit cu zeci de pacienţi şi aparţinători pentru a vedea care sunt tarifele atunci când ajungi să fii internat în Spitalul Judeţean Suceava (SJU).

Șpaga din sistemul sanitar îngreunează viața pacienților și așa amărâți de povara bolii. Cei care abia reușesc să se întrețină și să își cumpere medicamentele necesare se resemnează și se roagă la Dumnezeu să se simtă mai bine atunci când vor fi externați.

Cei care își permit sau reușesc să se împrumute pentru a fi siguri că vor fi tratați mai bine plătesc. Plătesc pentru fiecare injecție făcută, plătesc pentru a li se schimba așternutul, plătesc pentru a li se schimba pijamaua sau a li se cumpăra medicamentele necesare, în cazul în care nu pot să se deplaseze.

„Așa e sistemul și mentalitatea oamenilor. Toți așteaptă, dar dă cine are“, ne-au răspuns majoritatea pacienților și aparținătorilor de la Spitalul Județean. Unii medici au puterea de a recunoaște fenomenul, alții se ascund după degete.

„O floare, o cafea sunt lucruri mai des întâlnite, însă sunt convins că nimeni nu condiţionează. Cu siguranţă gesturile sunt mult mai puţine decât în anii anteriori“, ne-a spus medicul neurolog Ioan Mihețiu, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Citiți mai multe despre cât îi costă pe suceveni să se trateze în SJU Suceava în săptămânalul ADS Suceava de mâine, ce poate fi găsit la toate chioșcurile de ziare în perioada 25 - 31 august.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite