PORTRET Ovidiu Galan pictează cu migală icoane bizantine pe foiţă de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul sucevean vrea să realizeze o expoziţie cu lucrările pe care le realizează împreună cu soţia, însă nu reuşeşte pentru că acestea sunt foarte căutate de cumpărători.

A descoperit tainele artei bizantine la Mănăstirea Putna, sub îndrumarea părintelui Anastase. Ovidiu Galan, din comuna Vicovu de Jos, pictează împreună cu soţia sa din anul 2000. S-au apucat de făcut icoane din curiozitate. „Eu am făcut Liceul de Arte din Suceava şi în acest timp am fost ucenic la pictarea Bisericii «Sfântul Ilie» din Rădăuţi. Pictura era ca un hobby, însă moşteneam ceva talent de la bunicul, care a fost sculptor, dar şi de la tata care făcea reproduceri după tablouri“, spune Ovidiu Galan.


Fără vreun gând anume, a lucrat aşa cum a crezut de cuviinţă până când l-a întâlnit pe părintele Anastase de la Mănăstirea Putna, care l-a învăţat cum se creează adevărata artă în stil bizantin. „Şi acum îi mulţumim că ne-a învăţat şi merg împreună cu soţia adesea la el ca să-i cerem sfatul. De la el am învăţat cum se pictează icoanele pe foiţă de aur. A fost una dintre cele mai mari realizări“, explică artistul. Cochetează şi cu sculptura atunci când are comenzi şi persoana respectivă vrea o ramă cu modele tradiţionale. A avut chiar şi un atelier de tâmplărie, însă pasiunea pentru iconografie a fost mai presus de toate. „Fiecare are un destin şi până la urmă ajungi să faci ceea ce îţi este scris“, a spus pictorul.


A cunoscut pictura comercială a grecilor


Prin intermediul unui târg internaţional de turism au reuşit să ajungă la un workshop în Grecia, unde au şi rămas timp de trei ani. Acolo au descoperit şi o altă latură a picturii, cea comercială. „Totul e de vânzare acolo. Am văzut cum se făceau icoanele ca să pară vechi şi să păcălească lumea. Pentru ei conta doar comerţul, nimeni nu-i întrece“, afirmă Ovidiu Galan, dezamăgit de practicile grecilor. Meşterul vicovean s-a întors acasă cu gândul de a face ceea ce a învăţat de la părintele de la Mănăstirea Putna. Pentru o icoană pe foiţă de aur lucrează luni în şir, în funcţie de mărime. „Nu se compară tehnica bizantină cu ceea ce se vindea în Grecia. Pentru o icoană bună lucrăm luni la rând, depinde cât este de mare. Spre exemplu, un ou de struţ cu trei scene pictate îmi ia o lună“, a recunoscut artistul.

ce-i place
Ovidiu Galan susţine că găseşte lucruri bune şi plăcute în tot ceea ce îl înconjoară, însă îi place foarte mult mâncarea tradiţională bucovineană. Îi plac enorm şi bonsaii, drept pentru care a adunat până acum în colecţia sa şapte plante.

ce nu-i place
Detestă mizeria, dezordinea şi oamenii care spun multe şi nu fac nimic.

întrebări şi răspunsuri
Ce simţiţi atunci când finalizaţi o lucrare?
E o satisfacţie foarte mare, o bucurie. Este greu de descris în cuvinte sentimentul.
Adunaţi de câţiva ani lucrări pentru o expoziţie, însă nu aţi reuşit încă să o realizaţi. Din ce motiv?
Adunăm lucrări de foarte mult timp, însă vin oamenii, le văd, vor să le cumpere şi nu îi putem refuza. Spunem mereu că vom face alta, însă durează. Recent a venit o familie din Italia cu un translator, special să cumpere o icoană după ce a văzut pe internet imagini cu ce am realizat. Până acum avem şase lucrări, însă avem nevoie de mai multe pentru o expoziţie.

profil
născut. 12 iunie 1977, la Rădăuţi.
studii. Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu“ Suceava.
familie. Este căsătorit şi are un băieţel.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite