PORTRET/ Florin Dorin Nistor - Suceveanul cu nervi de oţel
0
În cei 12 ani de când lucrează la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a văzut aproape toate lucrurile rele care i se pot întâmpla unui om.
Dacă ar fi să-l avanseze şefii, ar refuza. Nicăieri nu se simte mai util decât pe teren, unde oamenii implicaţi în accidente rutiere se zbat în ghearele morţii. La sfârşitul zilei, când ştie că a mai salvat câteva vieţi, Florin Nistor simte că-l încearcă sentimentele unui copil fericit că a făcut o faptă bună. Şi aşa vrea să se simtă şi de acum înainte.
Suceveanul are 37 de ani, ochii mari şi „psihic tare“ după cum spune. Lucrează la SMURD în cadrul Inspectoratului de Urgenţe din Suceava pe postul de comandant echipaj, unde-i instruieşte pe cei de la descarcerare. „Meseria asta te maturizează într-un an, doi. Sunt care copilăresc şi până la 30 de ani, însă odată ajunşi aici nu mai pot“, povesteşte Florin Nistor.
În 1995 a terminat Şcoala Militară de Pompieri „Căpitan Pavel Zăgănescu“ din Prahova, iar în 1996 a venit să lucreze în Gura Humorului. Primele descarcerări le-a făcut la Târgu Mureş, unde a stat trei luni. „Lucrul cu oamenii este cel mai dificil, şi cu colegii, dar şi cu cei pe care vrei să-i salvezi. De regulă, oamenii sunt speriaţi în faţa morţii şi reacţionează cum nu te aştepţi“, adaugă Florin Nistor.
„Ora de aur“, preluată de la englezi
Pentru a salva în timp util vieţile oamenilor, echipa de descarcerare se ghidează după „Golden hour“ (Ora de aur). În acest interval trebuie bifate toate etapele misiunii, altfel totul poate fi în zadar pentru victimă. „Într-o oră trebuie să ne încadrăm cu tot cu răspuns şi reacţie“, explică Florin Nistor.
Dintre toate uneltele de salvare, cele mai importante sunt despărţitorul, foarfecele şi ranga Huligans. Fără ele, echipajul nu ar putea scoate oamenii dintre fiarele contorsionate. „Dintre toate, viaţa unui om este cea mai importantă. La o maşină ciclul de fabricaţie este de şapte ore, are asigurare, piese de schimb, pe când un om nu“, povesteşte instructorul.
Misiunile, amintiri dureroase
Pentru el, niciun accident nu a semănat cu altul. I-a rămas în minte însă tragedia de la Stroieşti de acum câţiva ani, când au murit şase oameni într-o maşină strivită de un tren. Doar unul a reuşit să sară din maşină înainte de impact, restul au fost nimiciţi după ce locomotiva i-a târât 300 de metri. „Nu ştiam cum să scoatem maşina din plugul trenului, iar pe calea ferată erau numai bucăţi, niciun om nu mai era întreg“, spune instructorul.
Profil
Născut. 21 aprilie
1973, Dorohoi.
Studii. Facultatea de Economie şi Turism, Universitatea „Danubius“ din Galaţi.
Familie. Căsătorit, are doi copii.
Întrebări şi răspunsuri
S-a întâmplat să vă caute oamenii pe care i-aţi salvat şi să vă mulţumească?
Da, sunt care au venit până la poartă, alţii au trimis mulţumiri prin scris şi nu există mulţumire mai mare decât asta. Să te caute victima şi să-ţi mulţumească pentru
ce-ai făcut tu acolo, pentru munca ta de a salva vieţi.
În timp, se şterg din memorie unele misiuni?
Cum să explic, ca să se înţeleagă, e ca şi cum ai filma cu o cameră, se înregistrează undeva, iar peste un timp îţi aminteşti. La o discuţie cu colegii ajungi să-ţi aminteşti ce ai făcut în urmă cu 10 ani în nu ştiu ce accident.
Ce-i place
„Îmi plac foarte mult maşinile. Cumpăr, vând, dezmembrez, schimb piese, orice ţine de motor. Este o pasiune de-a mea şi mă bucur că am timp să mă ocup de ea cum vreau eu. În zilele libere călătoresc, îmi plac drumeţiile, iar în Germania şi Austria am învăţat multe din civilizaţia şi cultura lor“, spune instructorul.
Ce nu-i place
„Nu-mi place când întorc spatele şi primesc lovituri. Eu unul spun în faţă ce nu-mi place la tine, alţii se ascund şi nu-i corect“, precizează Florin Nistor.
Se încarcă comentariile...
