PORTRET/ Alexandru Mihai Tănasă - A învăţat arte marţiale prin joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Mihai Tănasă
Alexandru Mihai Tănasă

Tânărul practică qwan ki do de 16 ani şi are rezultate notabile la competiţii.

Îşi ţine diplomele la loc de cinste, pe unul dintre pereţii camerei, iar când vine acasă de la facultatea pe care o face la Iaşi mai trage cu ochiul peste ele, cu mândrie. Alexandru a realizat de mic că trebuie să se descurce prin forţe proprii şi că doar cu multă muncă poate face performanţă în meseria pe care şi-a ales-o. Şi-a propus să facă carieră în stomatologie şi să rămână dedicat pasiunii pentru artele marţiale.


„M-am apucat de karate la patru ani. Joaca mea se rezuma la tehnici de arte marţiale, le copiam de la televizor. Tatăl meu şi-a dorit foarte mult să am o viaţă sportivă. El practica judo şi m-a dus la qwan ki do, la antrenorul Dănuţ Iacob“, îşi aminteşte Alexandru. În 1994 era singurul copil de pe saltea deoarece nu erau acceptaţi decât cei cu vârste mari. A fost un atu pentru el că s-a antrenat cu cei mai mari şi mai puternici decât el. La şapte ani şi-a dat primul grad, doi capi roşii, iar antrenorul avea grijă de el ca de ochii din cap. Lucra  doar tehnici simple de pumn, pe principiul „puţin, dar bun“, pe care Alexandru şi le-a însuşit la perfecţie.

Tot mai sus pe podium
De-a lungul anilor, a trecut prin mâna mai multor antrenori, care au reuşit să-l ridice tot mai sus pe podium. În 2001 a luat locul III la Campionatul Naţional de Copii şi Juniori, la categoria 10-13 ani, în 2006 locul II la Campionatul Naţional, la categoria 16-18 ani, iar în 2007 tot locul II la aceeaşi categorie. La 17 ani a dat examenul pentru centura neagră, iar în 2008 a luat locul II la lupta în echipă la Campionatul Naţional de Seniori.

„După domnul Iacob l-am avut ca antrenor pe Cătălin Onisei, care acum este director tehnic qwan ki do în Spania, după aceea pe Ovidiu Zagrea care m-a ajutat enorm în a înţelege arta qwan ki do-ului. Lucrează cu mine de la 11 ani“, povesteşte sportivul. Competiţiile de la arte marţiale l-au motivat şi la ore, determinându-l să fie mai bun la învăţătură. În plus, Alex spune că se simte mai sănătos fizic şi că datorită acestui sport a fost ţinut departe de viciile tinereţii, alcoolul şi tutunul. „Mulţi oameni spun că nu pot lucra la serviciu, că nu pot să realizeze ceva. Ei bine, qwan ki do-ul te învaţă că nimic nu este imposibil şi că nu există «nu vreau». Nu în ultimul rând îmi dă mai multă încredere în mine“, mărturiseşte campionul.

Îi place să vadă lumea. A călătorit în Germania, Grecia, Bulgaria, Ucraina, atât cu părinţii, cât şi cu prietenii, însă cel mai bine s-a simţit la Berlin, când a fost rugat de antrenor să-l însoţească într-un turneu pentru a avea grijă de copii. Atunci a simţit că poate fi un îndrumător pentru cei mici şi că le-ar putea transmite mai târziu şi altora secretele acestui sport.

Profil
Născut. 18 decembrie
1989, Suceava.
Studii. Student în anul I la Facultatea de
Medicină Dentară,
Universitatea de
Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“, Iaşi.
Familie. Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri
Te gândeşti să te întorci acasă la sfârşitul facultăţii?
Da, cu ajutorul lui Dumnezeu aş vrea să deschid un cabinet stomatologic în Suceava. Chiar dacă mulţi zic că este un oraş mult mai mic şi mai neinteresant decât Iaşiul, aici vreau să muncesc şi să fiu alături de părinţi şi de toţi cei dragi mie. 

Ai pleca să practici această meserie de medic stomatolog în străinătate dacă ţi s-ar da ocazia?
Da, mi-au trecut aceste gânduri prin cap şi sincer aş vrea, dar nu pentru tot restul vieţii deoarece, după cum am zis, oraşul Suceava îmi este drag. M-aş întoarce după o perioadă, chiar dacă voi risca după aceeea să câştig bani mai puţini.

Ce-i place
Îi place să ajute oamenii atunci când au nevoie şi să-i determine să fie mai buni, dacă se poate. „Vreau să-i fiu plăcut fiecărui om, cu toate că unii poate nu mă plac, şi să răspund cu un zâmbet pe buze. Îmi mai place să călătoresc. Dacă aş avea timp, aş merge să vizitez toate ţările de pe planetă“, se confesează Alexandru.

Ce nu-i place
„Nu-mi place violenţa deoarece, dacă stai să te gândeşti, nu are sens. Bărbaţii puternici sunt cei puternici psihic, care îndură şi-şi folosesc forţa doar în autoapărare.
Nu-mi plac viciile, precum băutura şi ţigările“,
spune luptătorul.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite