Omul care face pixuri din măslinii lui Iisus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian are aparatură adusă din strănătate
Lucian are aparatură adusă din strănătate

Suceveanul petrece în atelierul de lucru câte patru ore zilnic. Lucian Poenari vinde pixurile şi cu 580 de lei.

Un sucevean din Şcheia a descoperit cum poate să câştige bani din pasiunea lui. Acesta face pixuri şi stilouri unicat din lemn de esenţă tare şi le vinde la preţuri pornind de la 50 de lei şi care pot ajunge la 580 de lei. Lucian Poenari, în vârstă de 28 de ani, şi-a deschis acum câteva luni un atelier în care lucrează cu aparatură adusă din afară instrumente de scris de lux.
Cele mai scumpe stilouri sunt cele din lemn de măslin, adus special din grădina Ghetsimani, şi cele placate cu aur. „Este vorba despre lemnul din crengile curăţate din măslinii bătrâni. Această curăţare se face o dată pe an, iar crengile se vând la licitaţie. O bucată de lemn, din care îmi iese un pix, costă 10 dolari“, a spus artizanul.


Lemnul de trandafir indian, cocobolo şi abanos este mai ieftin, doar trei dolari bucata. Cererea cea mai mare o au stilourile de abanos, deoarece lemnul este negru şi mai elegant.
În fiecare zi, petrece în atelier în jur de patru ore şi creează până la trei pixuri. Multe sunt oferite prietenilor şi rudelor, iar cele care i se prind de suflet cel mai tare rămân la el în buzunar.

Are comenzi şi în Anglia
De asemenea, suceveanul face şi inscripţii cu laser pe capace, în funcţie de cererea clientului. „De la mesaje cu «La mulţi ani!», numele personal ori declaraţii de dragoste, inscripţia personalizează obiectul şi îi dă o valoare mai mare“, mărturiseşte Lucian Poenari.

Investiţia în aparatură l-a costa în jur de 1.500 de euro, însă acesta speră să-şi scoată banii în viitorul apropiat, deoarece doreşte să-şi deschidă un magazin specializat în instrumente de scris lucrate manual. Până în prezent a reuşit să-şi fidelizeze în jur de 100 de clienţi care revin la el de fiecare dată când au nevoie de un cadou. Are comenzi şi peste hotare, reuşind să vândă stilouri în Italia şi Anglia.

Etapele de lucru
Lucian alege lemnul în funcţie de culoare şi duritate, după care îl măsoară. Îl taie în două bucăţi pentru pix şi în trei pentru stilou. Cu burghiul mecanic face câte o gaură în fiecare bucată, după care introduce suporturile metalice, procurate din străinătate. Acesta sunt lipite de lemn cu un adeziv, după care urmează modelajul la strung în funcţie de model. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite