O haită de comunitari, stăpână pe Casa de Pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maidanezii le dau de furcă trecătorilor
Maidanezii le dau de furcă trecătorilor

Şefii Primăriei Suceava spun că au încercat să alunge patrupedele încă din vară, dar au fost nevoiţi să se dea bătuţi. 

Mai mulţi câini comunitari care s-au aciuat de câteva luni pe lângă sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP) din cartierul Zamca le fac viaţa grea atât locatarilor din zonă, cât şi sucevenilor care trec prin zonă. „Sunt periculoşi rău. Am trecut odată seara pe acolo şi aproape că m-au muşcat, abia am reuşit să fug de ei“, a mărturisit Marius Macovie, student.

Orice sucevean care vine cu treburi la instituţia publică trebuie să se înarmeze cu mult curaj. „Nu e chip să te apropii de Casa de Pensii, că încep să latre câinii ăia de nu-ţi mai trebuie nimic“, a spus Mircea Rusu, pensionar.

Hingherii s-au dat bătuţi

Atât clienţii CJP, cât şi locatarii au făcut mai multe reclamaţii la Primărie. Angajaţii municipalităţii spun că au încercat să cureţe zona, dar că au plecat bătuţi de fiecare dată. „Am încercat în vară să îi prindem, dar am întâmpinat probleme. Acolo se află o persoană care îi hrăneşte, iar când vin hingherii ei se adăpostesc în curtea femeii şi nu mai avem ce face pentru că nu putem intra pe domeniul privat“, a declarat Marian Andronache, şef Direcţia Domeniilor Publice.

Şefa CJP nu ştie de câini

În ciuda zarvei stârnite de patrupede, conducerea CJP spune că nu cunoaşte această problemă. „Este pentru prima dată când aud despre acest lucru. Noi nu am primit nicio sesizare de la oameni despre aceşti câini“, a declarat Mirela Adomnicăi, director CJP. De multe ori, în timpul zilei, câinii se retrag pe pământul din jurul castelului  de apă de pe domeniul ACET, instituţie aflată în imediata apropiere.

„Ştiu despre aceşti câini şi am încercat împreună cu cei de la Primărie să îi prindem, dar au fugit. Am văzut de mai multe ori cum oamenii sunt agresaţi şi fugăriţi de patrupede, dar dacă acestea fug atunci când vine hingherul nu ai ce să le faci“, a declarat Ştefan Groza, director ACET. 

Mulţi dintre locatarii din cartier sunt dornici să-şi istorisească aventurile pe care le-au avut cu patrupedele fără stăpân. O parte dintre ei afirmă că nici măcar fuga nu i-a scăpat de un colţ înfipt în pantaloni.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite