O armată de oameni va fi mobilizată într-un exerciţiu la Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, în Suceava se va organiza un exerciţiu de intervenţie în cazul unor calamităţi şi accidente grave. Sute de reprezentanţi de la ISU, Spital, Crucea Roşie, de la celelalte instituţii publice, dar şi de la diverse societăţi private vor fi mobilizate în zona centrului comercial din municipiu.

La Suceava se vor rezolva patru situaţii tactice. Prima va fi cea în caz de prăbuşire a unor construcţii şi surprinderea sub dărâmături a 25 de muncitori. A doua intervenţie va fi la producerea unei explozii la conducte de gaz metan. Un alt exerciţiu va presupune intervenţia în cazul unui accident chimic provocat de o autocisternă care transportă acid clorhidric. Ultima intervenţie va fi cea în cazul unei maşini răsturnate în râul Suceava.

S-a stabilit ca în caz de calamitate, victimele să fie preluate cu elicopterul aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi de pe Stadionul Areni, dar şi din zonele de distrugeri. „Complexitatea exerciţiului este relevată prin diversitatea şi intercurenţa situaţiilor tactice propuse, de numărul mare şi de varietatea specialităţii participanţilor", a declarat colonel Ion Burlui.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite