Nouă turişti blocaţi din cauza întunericului pe masivul Giumalău
0
Cei nouă s-au aventurat pe masivul montan din Bucovina şi au rătăcit traseul în momentul în care au ajuns într-un gol alpin.
Salvamontiştii din Vatra Dornei au primit astăzi, 2 martie, în jurul orei 21.00, un apel de urgenţă din partea unui grup de nouă turişti din Suceava care au încercat să ajungă pe vârful masivului Giumalău, la altitudinea de 1.857 de metri.
Salvamontiştii dorneni au dus ajutoare cu snowmobilul în Vrancea
Tinerii porniseră în ascensiune cu zece ore în urmă pe accesul dinspre Poiana Ciungi, dar s-au rătăcit din cauza întunericului şi a stratului de zăpadă foarte gros, de peste un metru jumătate, într-un gol alpin. Unul dintre ei a acuzat extenuarea fizică extremă, iar grupul s-a oprit şi a sunat la Serviciul Salvamont.
"I-am găsit după aproximativ o oră de la primirea apelului. Am ajuns până la ei cu un snowmobil şi i-am direcţionat până la cabana Giumalău. Toţi sunt în regulă", a precizat Petrică Ariciuc, şeful Serviciul Salvamont Vatra Dornei.
Rămâneţi pe suceava.adevarul.ro pentru detalii despre acest caz.