Ninsoarea a schimbat planurile de Sărbători ale sucevenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plimbarea cu săniile trase de cai reprezintă o atracţie de nerefuzat pentru cei mai mulţi dintre turişti.
Plimbarea cu săniile trase de cai reprezintă o atracţie de nerefuzat pentru cei mai mulţi dintre turişti.

Cele mai căutate sunt acum ofertele de vacanţă la pensiunile şi hotelurile din zona Bucovinei. 

Printre sucevenii care se bucură de ninsoarea căzută în ultimele zile se numără şi administratorii agenţiilor de turism sau a unităţilor hoteliere din municipiu. În urmă cu doar câteva zile, aceştia analizau îngrijoraţi listele cu clienţi care şi-au programat Crăciunul sau Revelionul prin intermediul lor. Acum, de când a nins, interesul sucevenilor pentru petrecerea Sărbătorilor într-un cadru feeric a crescut simţitor.


„Se pare că Moş Crăciun a sosit mai devreme pentru noi. În ultimele câteva zile am făcut o mulţime de rezervări. Pot anticipa că de Revelion vom opera la 80% din capacitate“, a declarat Petru Jesca, administratorul unui hotel din Suceava.


Se caută locuri în pensiuni


Mulţi suceveni şi-au refăcut calculele financiare şi au decis că merită investit într-un miniconcediu de Sărbători. Operatorii din turism cred că noua atitudine are legătură cu schimbarea în bine a peisajului, odată cu ninsorile abundente. Cei mai mulţi dintre potenţialii clienţi ai agenţiilor de turism caută din oferta prezentată locuri de cazare în pensiuni sau hoteluri situate în zona montană.


„Prin vară mă gândeam să merg cu familia la munte, însă când a venit iarna şi am văzut că lipseşte zăpada am abandonat planul. Acum, când e neaua până la genunchi, m-am răzgândit şi vreau să mergem la Vatra Dornei, la pârtia de schi“, s-a confesat Paul Pătraşcu, instructor auto. Administratorii agenţiilor de turism spun că, în ultimele trei zile, numărul sucevenilor care le-au trecut pragul a ajuns chiar să se tripleze, comparativ cu început ul lunii. „Înainte îmi doream să vină clienţii, acum nu mai am timp să beau o cafea. Mă bucur că sucevenii s-au gândit să se deconecteze şi să meargă să petreacă“, a spus Mihaela Leahu, agent de turism.


Conform acesteia, numărul sucevenilor a crescut de la doi pe zi, la cel puţin opt. În plus, agenţii se aşteaptă că numărul acestora să crească, deşi nu mai sunt multe oferte disponibile. „Având în vedere că stratul de zăpadă e din ce în ce mai mare mă aştept ca sucevenii să vină în număr mare să caute o ofertă. Majoritatea vor la munte, însă pe acolo locurile s-au epuizat“, a declarat Alexandru Cândrea, agent de turism. Sucevenii care au dorit să ajungă la munte s-au interesat în special de cazare în oraşele Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc, oraşe unde există pârtii de schi. Un interes mare al clienţilor există şi pentru satele mici, îndepărtate de zone circulate, unde să se poată relaxa, de exemplu, la o plimbare în sănii trase de cai.

Hotelurile, rezervate 75%

Tot mai mulţi turişti din toată ţara se interesează în ultimele zile de camere libere la hotelurile din Suceava pentru ultimele zile din an. „De câteva zile suntem asaltaţi de telefoane. Majoritatea doresc să afle ce oferte avem, dar sunt mulţi care-şi rezervă şi locuri. Momentan avem 30 de camere ocupate din cele 40 de care dispune hotelul“, a declarat Marius Dragomir, hotelier.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite