Suceava: Muzeul Bucovinei, marcă de ciocolată, vin şi afinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizarea manifestărilor culturale necesită fonduri suplimentare celor alocate de Consiliul Judeţean, astfel că autofinanţarea stă la baza realizării calendarului propus pe acest an.

Unele instituţii publice care au conştientizat că finanţarea de la stat nu va fi niciodată suficientă au luat iniţiative care mai de care mai îndrăzneţe pentru a se autofinanţa. Un astfel de exemplu este Muzeul Bucovinei, care, deşi de foarte multe ori s-a aflat în situaţia de a identifica prin forţe proprii resursele financiare pentru organizarea unor evenimente culturale de amploare, se zbate în continuare pentru a identifica noi oportunităţi de afacere. Astfel, în vara acestui an vor apărea pe piaţă ciocolata, vinul şi afinata Muzeul Bucovinei. Produsele vor aparţine exclusiv unităţii muzeale sucevene şi vor fi comercializate în standurile proprii.

Ciocolata o vom scoate la vânzare în luna mai, iar vinul şi afinata în iunie sau iulie. Am apelat la anumiţi producători, iar ambalajul ne aparţine. Ne interesează ca beneficiarul să dea cât mai puţin pe aceste produse, astfel încât să se vândă“, a explicat Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovinei. Preţurile estimative pentru produsele ce vor purta marca Muzeului Bucovinei sunt de 5 lei pentru ciocolata cu umplutură de caramel, 20-25 lei pentru o sticlă de vin sec, alb sau roşu, iar sticla de afinată va putea fi achiziţionată cu acelaşi preţ ca şi vinul. „Banii asftel strânşi intră în fondurile muzeului şi vor fi folosiţi pentru finanţarea manifestărilor culturale incluse în calendarul nostru“, ne-a spus directorul Muzeului Bucovinei.

Autofinanţare de 480.000 lei

În momentul de faţă bugetul propriu al Muzeului Bucovinei se compune din sumele colectate din vânzarea biletelor de intrare în unităţile muzeale, vânzarea obiectelor expuse în standuri, închirieri spaţii şi prestări servicii de restaurare, recondiţionare etc.

Am primit pentru acest an de la Consiliul Judeţean un buget de 4,2 milioane lei, care se duc în mare parte pe salarii şi cheltuieli curente. Pentru a putea organiza toate evenimentele incluse în calendarul minimal trebuie să apelăm la sponsori şi la autofinanţare“, a declarat Emil Ursu. Directorul Muzeului Bucovinei a specificat că anul acesta şi-a propus să strângă suma de 480.000 lei din autofinanţare şi este sigur că va reuşi.

Manifestările culturale de amploare pe care Muzeul Bucovinei le organizează anual sunt Festivalul Medieval, Târgul Meşterilor Populari, Atelierul Micii meşteşugari, Salonul internaţional de artă fotografică, Salonul internaţional de umor etc. Suplimentar, în acest an, Muzeul Bucovinei intenţionează organizarea expoziţiei cu figuri de ceară din iunie până în septembrie la Cetatea de Scaun şi o expoziţie inedită de arme preluată de la Muzeul Bukenthal.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite