Minerii de la Crucea au renunţat la protestul din subteran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii au negociat în subteran
Minerii au negociat în subteran

După aproape două zile de blocaj în subteran, ortacii de la mina de uraniu de la Botuşana - Crucea au acceptat să renunţe la grevă.

Un director în Ministerul Economiei, Sorin Găman, a ajuns ieri la Crucea şi a discutat timp de câteva ore cu oamenii nemulţumiţi.

La finalul negocierilor, minerii şi-au dat acordul să reia activitatea începând cu ziua de luni, 6 august.

La rândul său, Găman a preluat toate revendicările ortacilor şi le-a promis că până pe data de 16 august va reveni în judeţul Suceava cu răspunsuri concrete.

Minerii şi-au dat acceptul să renunţe la blocajul în subteran, astfel încât conflictul de muncă a fost, deocamdată, dezamorsat.

Nemulţumirile oamenilor au răbufnit miercuri, când după negocieri sterile cu conducerea Companiei Naţionale a Uraniului au aflat că nu li se pot majora salariile şi nu li se pot satisface celelalte cereri.

În aceste condiţii, ortacii s-au blocat în galeria de acces în mină, acolo unde au stat mai bine de 36 de ore.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite